Apostolii Petru și Iuda au fost doi oameni care au greșit în viață. Au greșit din motive diferite: Petru L-a negat pe Hristos din pricină că zelul și devotamentul său pentru Hristos n-a fost de ajuns să depășească luarea în derâdere a mulțimii, nici chiar atunci când aceasta era exprimată de întrebările unei tinere slujnice. Iuda L-a trădat pe Hristos pentru că credea că știe mai bine decât ceilalți apostoli și se simțea superior lor. (…) Reacțiile lui Petru și Iuda la conștientizarea greșelilor lor ua fost însă foarte diferite. Petru și-a dat seama ce a făcut și a plâns cu amar. Iuda a restituit monedele primite, după care s-a sinucis. Petru și-a dat seama de gravitatea a ceea ce făcuse și s-a căit. S-a căit pentru că s-a putut ierta pe sine însuși. Petru nu s-a luat atât de în serios pe sine însuși, încât să creadă că e fără greșeală. (…) Iuda și-a dat seama de gravitatea a ceea ce făcuse, dar nu și-a dat și prilejul de a se căi. Căderea sa îl conducea spre o dizgrație publică pe care mândria sa nu o putea nici tolera, nici depăși. Iuda se obișnuise să fie în poziția de a-i judeca pe ceilalți și faptele lor, uitându-se de sus la presupusa lor lipsă de rafinament care nu atingea standardele lui. De aceea Iuda nu și-a dat lui însuși prilejul de a fi iertat de ceilalți, nici de Hristos. (…) Diferența dintre Petru și Iuda e simplă: în smerenia minții, lui Petru îi e milă de sine însuși. Cu mândria și aroganța sa, Iuda nu poate avea milă de sine însuși dacă asta implica privirea de sus a celorlalți. Iuda nu-și dă lui însuși șansa de a cere iertarea lui Hristos.
(Calinic Berger,
fragment din Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi)