Diva care i-a surclasat pe bitălși

D

Nimeni n-a depășit-o până acum. Până la ea, trupa The Beatles deținea cel mai mare număr al discurilor de platină. Whitney Huston a atins mitul acestei trupe, obținând nu mai puțin de șapte discuri de platină consecutiv. Fără precedent, așadar. Dacă mai adăugăm cele aproape 150 de milioane de albume vândute și cele peste 50 de milioane de single-uri, nu putem decât să ne ridicăm pălăria. O voce de aur, un impresariat de nădejde și mereu o trupă de profesioniști în spate.

Acum, la ceas de despărțire, se vor spune multe. Comentariile vor fi și ele pe măsura notorietății. Ca unul care i-am admirat vocea încă înainte să știu cum o cheamă, eu mă voi limita la un singur gând. E vorba de dependența de droguri și, implicit, de viața ei sentimentală haotică. Pentru a câta oară suntem puși în fața unei degradări progresive a unor oameni cu un vădit talent artistic?! Devine un truism să citești despre consumul de stupefiante în rândul vedetelor, fără a mai conștientiza măcar o secundă ce dramă se ascunde în spate. Nu vreau să tabloitizez gratuit, dar nici nu pot să nu observ un destin frânt înainte de vreme.

Anul 2009 a fost unul pivotal pentru Whitney. A fost anul ultimei sforțări, a ultimului pariu cu propria-i carieră. Ajunsese în pragul morții din cauza dozelor și trecuse deja prin câteva clinici de profil. La capătul puterilor și în mijlocul unor scandaluri conjugale, diva își găsea totuși resurse pentru un nou început. Fața ei nu mai arăta ca la începuturi, privirea făcea eforturi să nu-i trădeze tristețile. Simțea totuși că vocea trebuie să i se audă din nou, simțea că trebuie să cânte pentru ea în primul rând. Și a făcut-o. Și-a planificat un turneu ce s-a prelungit și în 2010 și care, din nefericire, a fost o replică palidă a divei de altădată. În acele apariții publice Whitney Huston s-a luptat de fapt cu ea însăși, într-o disperare pe care un ochi atent o putea citi fără ezitare.

Eșecul turneului de revenire, amplificat de eternele probleme conjugale, au împins-o pe artistă într-o deznădejde cumplită. Din nou drogurile i-au fost soluția cea mai la îndemână. Din nou viața ei părea că se blochează iremediabil, iar cariera intră într-un con de umbră ireversibil. Conversația telefonică ce-a avut-o cu mama înainte de deces este parcă un epilog. Părea că totul este în regulă, că viața își urmează cursul ei… și totuși. Încă fără o confirmare oficială, Whitney Huston, se stinge sâmbătă la o cameră de hotel, singură și înfrântă. Atât de strălucitoare până mai ieri, în ziua fatidică este găsită fără viață de unul dintre apropiați. Probele vor oferi cifre despre cauzele morții, trupul ei inert va depune mărturie despre ultimele zbateri. Dar… ce folos mai au toate astea. Diva care lasă în urmă o carieră impresionantă, cade zdrobită de propriile înfângeri. Ea îngorașă rândurile artiștilor care acceptă orice alienare și cu orice preț. Trist, foarte trist!

comentarii

  • Trist, foarte trist. O voce superba este putin spus. Am fost adolescent si tanar acompaniat de vocea ei. Si cand ma gandesc ca a inceput sa cante in biserica. Oare cati copii vom mai pierde, Doamne?

    • Da, chiar așa.
      Ce trist ca atât de multe voci am pierdut în felul acesta. Nu doar voci, ci oameni care ar fi putut trăi o viață de victorie în Hristos și nu de înfrângere. Doamne ai milă!

  • Tocmai am ascultat cantecul Isus ma iubeste Biblia mi-o spune, cantat de Whitney. M-a intristat si mai tare faptul ca acest cantec nu i-a atins inima si nu i-a schimbat viata. A murit rapusa de dependenta si de tristete. Ce sfarsit trist pentru un om pe care Dumnezeu l-a creat sa straluceasca.

    Este pretul platit pentru luarea vietii in proriile maini si pentru abandonarea inchinarii, farmecul vocii ei fiind tocmai darul pe care Dumnezeu i l-a dat sa conduca oamenii prin inchinare spre Dumnezeu. Este un alt lider de inchinare rapus. Dar sunt multi altii care inca stau in picioare fara sa se compromita.

    Va asteptam in Bucuresti frate Ghita. Am inteles ca s-ar putea sa treceti si pe la Tartasesti.

    Profides va saluta cu pace si har.

    • Avizat comentariul tau.
      Da, voi ajunge pe la București dar încă nu am stabilit data cu exactitate.
      Mulțumesc de salutări. Și eu vă îmbrățișez!

  • … Si ce i-ar folosi unui om sa câștige toata lumea daca si-ar pierde sufletul sau ce ar da un in schimb pentru sufletul lui!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.