La ceasurile amiezii voi zbura din nou spre Italia. Cu ajutorul bunului Dumnezeu voi fi la Biserica Penticostală (Română) din Imola. O localitate care te îmbie la visare și odihnă, pentru că se află aproape de malul mării. Doar că nu voi avea parte de repaus, de această dată. Sunt plănuite mai multe activități cărora sper să le fac față în mod onorabil.
Astă seară o întrunire cu tinerii bisericii, maine o jumătate de zi de Școală Biblică, iar cealaltă jumătate o deplasare fulger la Ancona pentru oficierea unei căsătorii. Duminică voi lua parte la sărbătoarea bisericii din Imola, un botez în apă și, implicit, mărturiile personale ale candidaților. Apoi, luni spre seară, mă voi întoarce din nou pe plaiuri mioritice.
Această vizită se înscrie într-un program educațional ce durează tot anul. Este vorba de o Școală Biblică populară, unde pot participa atât frați cât și surori pentru a-și rândui mai bine crezul. Se face câte puțin din toate. Puțină exegeză, puțină hermeneutică, istorie, dar și dogmatică. Este o prelungire a școlii de la Bologna unde, în anii trecuți, am fost implicat mult mai intens.
Evident că aceste ocazii de pregătire biblică sunt și ocazii de slujire în diferite biserici. Pentru mine este o încântare să-mi reîntâlnesc prieteni mai vechi și colegi. Particip de obicei la diferite evenimente locale, fapt pentru care îi sunt recunoscător lui Dumnezeu. Activitatea mea aici se va întrerupe în aceste zile, mulțumindu-mă cu detalii ce le voi posta pe feisbuc. Încolo, fie Domnul cu noi toți. Să ne dea El putere și bucurie în slujire pentru că fiecare dintre noi avem o chemare. Să o onorăm cu demnitate și competență!