Termen tehnic, folosit mai ales în limbajul de specialitate, hristomonia (sau cristomonia) merită cunoscut publicului larg. Potrivit lui Ben Withrington III (Dicționarul Noului Testament, p. 219), este vorba de „o perspectivă care consideră hristologia ca fiind forma exclusivă sau aproape exclusivă a teologiei.” Avem așadar de-a face cu o devianță doctrinară, un fel de abuz asupra hristologiei, cu repercursiuni nebănuite asupra doctrinei și practicii.
Se manifestă mai ales în spațiul evanghelic (neoprotestant), unde accentul pus asupra vieții și lucrării lui Hristos este imens. Fapt corect din punct de vedere biblic și dogmatic, el poate sfârși într-un derapaj, aducând atingere învățăturii despre Trinitate. Dialogurile curente și predicile (chiar și rugăciunile) sunt tributare acestei înțelegeri exclusiviste a hristologiei, ceea ce nu este nici corect, nici sănătos.
Un remediu ar fi permanenta „reintegrare” a hristologiei alături de teism și pneumatologie. Cu alte cuvinte, o „readucere a Fiului” în compania trinitariană a Tatălui și-a Duhului, urmărind epistolele Noului Testament, dar și scrierile perioadei patristice.
(repercursiuni) / repercusiuni