“Poate că punctul de plecare cel mai potrivit pentru a sesiza semnificaţia prezenţei îngerilor în creștinismul antic și medieval este observarea familiarităţii cu aceste făpturi cereşti în numeroase vieţi de sfinţi, viziuni, omilii, comentarii, reguli și cronici de mănăstire, compendii de anecdote (exempla) compilate pentru uzul predicatorilor şi alte texte religioase. Pregătindu-i pe oameni pentru comuniunea eshatologică fraternă din cetatea lui Dumnezeu, unde vor fi „ca îngerii“, după mărturia Evangheliei (Mt. 22, 30), îngerii nu au doar privilegiul anteriorităţii în ordinea creaţiei şi al proximităţii față de Dumnezeu, ci şi o superioritate pedagogică în relație cu „moştenitorii vieţii veşnice“. Pentru oamenii Antichității și ai Evului Mediu, vecinătatea îngerilor era un dat capabil, mai devreme sau mai târziu, să se transforme în experienţă nemijlocită: lumea era plină de îngeri care deveneau vizibili”
(Excerpt From: Bogdan Tătaru-Cazaban. “Corpul îngerilor.” iBooks)