
Casa și familia constituie cea dintâi și cea mai importantă arie a vieții creștine, a aplicării principiilor creștine la viața de zi cu zi. Nu școala, nici chiar biserica, ci casa, căminul constituie, cu siguranță, adevăratul stil și spirit al vieții de familie, care ne conturează viziunea asupra lumii, care formează în noi acea orientare fundamentală de care putem să nici nu fim conștienți multă vreme, dar care, în definitiv va deveni un factor decisiv… Minunatul efort al educației religioase care se face în școlile noastre bisericești va însemna foarte puțin dacă nu este înrădăcinat în viața de acasă, în viața de familie. (…)
Toată lumea va fi de acord cu faptul că întregul mod de viață al familiei a fost radical alterat de radio și de televizor. Aceste mijloace „de comunicare în masă” domină astăzi întreaga noastră viață. Nu este nevoie să „ieși”, pentru a fi „afară”. Întreaga lume este permanent aici, în contact cu mine. Și, treptat, experiența elementară a vieții într-o lume interiorizată, a frumuseții acestei „interiorități” pur și simplu dispare din cultura noastră modernă. Dacă nu este televizor, este muzică. Muzica a încetat să mai fie ceva de ascultat; ea a devenit un fel de „fond sonor” pentru conversație, lectură, scris etc. De fapt, această nevoie de muzică permanentă relevă incapacitatea omului modern de a se bucura de liniște, de a o înțelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o absență, ci tocmai ca pe o prezență și ca pe o condiție pentru orice prezență reală. Dacă creștinul din trecut a trăit într-o mare măsură într-o lume tăcută, care îi oferea posibilități mai mari de concentrare și de viață interioară, creștinul de astăzi trebuie să facă un efort special ca să refacă această dimensiune a liniștii, singura capabilă să ne pună în legătură cu realitățile mai înalte. (…)
Liniștea dobândită prin înlăturarea zgomotului creat de mijloacele de comunicare mass-media trebuie umplută cu un conținut pozitiv. Dacă rugăciunea hrănește sufletul, intelectul nostru are, de asemenea, nevoie de hrana lui, pentru că tocmai intelectul omului este distrus prin loviturile necontenite provocate de televiziune, radio, ziare, reviste ilustrate etc. Sugerăm deci, în plus față de efort duhovnicesc, un efort intelectual. Câte capodopere, câte roade minunate ale gândirii, imaginației și creației umane neglijăm în viață, doar pentru că, pur și simplu, întorcându-ne de la serviciu, obosiți fizic și psihic, ne este mult mai ușor să apăsăm pe butonul televizorului sau să ne cufundăm în vidul total al unei reviste!
(Din Postul Mare. Pași spre Înviere, de Alexander Schmemann, publicată inițial în 1987, ed. rom. 2013, pp. 166-170)