În primul rând, Reforma introduce o relație individualizată cu divinitatea, prin intermediul Bibliei (spre deosebire de Biserica Catolică, elitistă și ierarhizată, în care intermediar rămâne clerul). Această invoație a încurajat judecata personală și a stimulat diversitatea opțiunilor (exprimată și prin înmulțirea Bisericilor și curentelor protestante). Interpretarea literală a Bibliei duce uneori la atitudini fundamentaliste (în cele mai multe cazuri, milenariștii sunt protestanți), însă în general – după trecerea primei faze militante – Reforma a cultivat competiția intelectuală și a lărgit spațiul laicității. În al doilea rând, lectura obligatorie a Bibliei a jucat un rol decisiv în procesul de alfabetizare, ferment care a lipsit în țările catolice (catolicul nu obișnuiește să citească Biblia, informația esențială, gata interpretată, fiindu-i transmisă de preoți). La câteva generații după Reformă, Europa protestantă, alfabetizată masiv, lăsase mult în urmă Europa catolică, unde o bună parte a populației rămâne analfabetă.
Comentariul de mai sus apare în Occidentul. O interpretare istorică, lucrare publicată de Lucian Boia în anul 2007. Două sunt ideile pentru care pledează istoricul. Prima se referă la un nou tip de relaționare cu Dumnezeu pe care l-a propus Reforma. A doua se referă la o nouă atitudine față de Sfânta Scriptură.
Este interesant cum Reforma a rămas în istorie ca o mișcare spre Dumnezeu și spre Biblie. În interiorul unei asemenea tradiții ar trebui să ne simțim la adăpost. Am putea fi chiar bucuroși și plini de entuziasm.