Adolescenții presează asupra părinților pentru o mai mare libertate. Minoritățile presează asupra statului în același scop. Omul, în general, asipră spre o liberate înțeleasă adesea ca o sumă de permisivități aparent inofensive. Și totuși, mai devreme decât am crede, pretenția de libertate intră sub incidența eticului. Adolescenții vor fi tentați să comită imoralități pentru a-și dovedi libertatea; minoritățile tind să măscluiască legile pentru a-și atinge scopurile; iar omul va cădea pradă atâtor compromisuri și derapaje de ordin moral.
În acești termeni am putea pune, pe scurt, problema libertății prost înțelese (și aplicate). Iar într-o lume degradantă ca cea în care trăim, subiectul mi se pare de o actualitate dureroasă. Presiunea majorității și a filozofiei generale de viață îi aduc pe semenii noștri într-o agonie insuportabilă. Prinși în furtuna propriilor impulsuri pe de o parte și sub incidența poruncilor lui Dumnezeu, mulți nu mai știu cum să procedeze. Pretudindeni în jurul nostru observăm această bătălie pentru integritate care are, ca orice bătălie, atât învingători cât și învinși.
Andrei Pleșu, în Minima moralia, rezolvă oarecum dilema, împingând ideea de libertate în derizoriu, tocmai pentru a pricepe reversul.
Libertatea e, pentru mulți, dreptul constructorului de a-și surpa construcția, dreptul peștelui de a ieși pe uscat. A înțelege astfel lucrurile e a lua necesarul drept constrângător, ordinea drept o privațiune. Simplul fapt de a trăi e resimțit, în acest caz, drept o fatalitate jignitoare, dreot o stare de detenție, contrară nevoii de opțiune a personalității. Dar stă în nantura opțiuni să nu opereze în vid. Nu poți opta decât dacă există alternativă. Iar alternativa e un chip al ordinii, de care nu se poate face abstracție. Singura libertate pe care o avem e de a alege între a ilustra ordinea prin consimțire la ea, sau prin încălcarea ei. Libertatea de a trăi ca și cum ordinea n-ar exista – nu e nimănui dată.
Lămuritor, nu-i așa?! Să simplificăm lucrurile puțin. Ideea centrală este că alegerea morală înseamnă, de fapt, orientarea în direcția ordinii. Această ordine există, e unică și fără umbră de mutare. Mergând mai departe, această ordine morală funcționează cu aceeași precizie cu care funcționează cea fizică. Citiți Biblia cu mintea și cu inima, iar această evidență va fi cât se poate de clară. Apoi, o împotrivire conștientă și susținută în raport cu această ordine ne pune, pe oricare dintre noi, într-o postură imorală. Iar atunci încep necazurile. Imoralul acționează haotic (ordinea a fost abandonată) și irațional (constructorul își dărâmă clădirea; peștele sare bezmetic pe uscat). A încălca flagrant și sistematic normele morale înseamnă, în definitiv, a te autodistruge ca om, a-ți submina propria identitate. Ajuns în acest punct, individul consideră că norma este opusă libertății, pentru că aceasta din urmă a fost deja compromisă. Decăzutul și-a aplicat libertatea în mod nociv, făcând ceea ce vrea și nu ceea ce trebuie.
Tabloul descris mai sus e trist și actual. Mrejile plăcerii și ale rebeliunii îi acaparează pe tot mai mulți. Infantili și naivi, oameni în toată firea alunecă pe panta aceasta în fiecare zi, tot mai departe și mai dizgrațios. De ce? Pentru că, într-adevăr, libertatea presupune o anumită maturitate. Iar maturitatea presupune anumite principii, iar principiile presupun anumite norme. Totul trebuie să aibă o temelie solidă pentru ca să reziste în timp. De aceea ni se cere mereu, în Biblie, să fim de partea binelui, a adevărului, a vieții. Pentru că, așa cum continua Pleșu, „posibilitatea de a alege binele nu orbește, sub un acefal teleghidaj angelic, ci în deplină convingere, în clară lumină a cnoștiinței e marele dar făcut umanității, norocul și privilegiul ei.”
Să luăm în serios acest mare privilegiu. Să acționăm în deplină libertate în direcția poruncilor lui Dumnezeu. Să ni le asumăm nu ca pe o asceză dureroasă, ci ca pe un mijloc de a ne elibera de noi înșine. Ele nu-l fac pe Dumnezeu mai Dumnezeu, ci ne fac pe noi mai oameni. Au fost date pentru a acționa în condițiile inerente ale Căderii și reprezintă singurul mod corect de-a ne continua existența. O conștiință morală este ceva viu, care se dezvoltă de la o zi la alta, cu condiția să aibă un sol fertil și ingredientele necesare. Adevărata libertate nu constrânge (cum pare la prima vedere), ci eliberează și fericește!