Cercetătorul Johann Jakob Bachofen, care studia Antichitatea, publică în 1861 lucrarea Dreptul mamei. În totală opoziție cu refrenul epocii, el prezintă femeia/soția/mama într-o lumină inedită. Pretinde – fără doar și poate – că femeia ar fi exercitat în toate epocile, dar mai ales în timpurile preistorice, o influență decisivă asupra bărbatului, asupra popoarelor și asupra istoriei. Matriarhatul a fost, așadar, cuvântul de ordine milenii la rând. Teza lui Bachofen susține că patriarhatul a fost o invenție ulterioară (și timidă) care derivă dintr-un matriarhat virulent.
Cele mai evidente atestări ar fi cele din Asia Mică. Aici copiii purtau numele mamelor, iar fetele erau moștenioare. Herodot (sec. V î.Hr.) povestește: Atunci când cineva îl întreabă pe un lician cine este, acesta indică neamul din partea mamei, enumerându-le și pe mamele dinaintea ei. Existența unei epoci matriarhale se exitindea – potrivit cercetătorului german – în regiuni precum Creta, Atena, Egipt și India. Concluzia întregii sale munci este de-a dreptul interesantă. El spune că în principiul matern se regăsesc cel al universalității și al deplinătății, iar în cel patern, cel al limitării și al separării.
Teoria este considerată depășită la ora actuală. Chiar și în teorie patriarhatul domină scena. Cu toate acestea, aș păstra pe masă și această versiune. Privind în istorie (mai ales în cea antică) nu poți să nu constați proeminența femeii-mame. Trecutul nu este monocrom și nu-l putem rezolva prin concluzii unilaterale. Diversitatea interpretărilor mi se pare binevenită și constructivă. Matriarhatul poate, cu ușurință, polariza versiunea opusă. Și, ca un argument zglobiu, 8 martie este o zi mult mai proeminentă decât mai știu eu ce zi care-l omagiază pe bărbat. Nu-i așa?!