Despre marginalitatea creștinismului

D

Citam cândva din această carte. Este vorba de lucrarea lui Jean-Pierre Denis, intitulată curajos: De ce scandalizează creștinismul (Nemira, București, 2012). Autorul este poet, intelectual angajat, eseist, director al revistei La vie, iar în această carte pleacă de la următoarea convingere: noua contracultură este creștinismul ce înlocuiește vechea contracultură a secolului XX, cea a liberalismului libertar și permisiv – după cum ne lămurește Eduard Florin Tudor (coordonatorul colecției Religio a acestei edituri).

Mai întâi postularea surprinde: creștinismul și-a pierdut demult impactul global avut cândva, situându-se într-o poziție marginală. Această marginalitate – discutată în carte în mod erudit și atrăgător – nu-i face rău, nu-l diminuează. Ba mai mult, Denis afirmă că din această postură mișcarea creștină poate să influențeze mult mai bine lumea contemporană și să cheme la trezire.

Dar trezire din ce? O trezire din tulburarea ce cuprinde știința cucerită de tehnică (o tehnică ce ne decimează sistemtatic), din boala melancolică a gândirii raționaliste (o convalescență ce se prelungește), din complexul democrației (un sentiment ce se acutizează pe măsura progresului însuși), din tristețea artei (o artă ce renunță la frumusețe dintr-o convingere eronată). În fața unei asemenea realități, cuvântul creștinismului are încă forță și conținut. Cum deja s-a văzut în modernitate, periferia oricărei contraculturi a devenit centru. Aceeași soartă o poate avea și creștinismul, dacă nu cumva chiar a ajuns acolo. Astfel, cultura care  a alungat creștinismul la perfieria sa pare ea însăși în curs de implozie. În acest context, mișcarea creștină apare în zilele noastre nu numai ca una dintre puținele instanțe critice, ci și ca una dintre puținele forțe care se preocupă de reunificarea culturii noastre, altfel spus, de o împăcare cu noi înșine.

Argumentele pe care autorul le aduce pentru a-și expune teza vin din mai multe zone. Teologia, sociologia, filozofia, estetica își dau mâna ca într-o simfonie reușită. Argumentul evanghelic al turmei mici este așezat pe piedestal. Denis mă uimește prin recursul la modelul hristic, la paralela ce-o face între destinul pământesc al lui Hristos și destinul secular al creștinismului. În perspectiva Învierii trebuie, de fapt, să ne lăsăm ântuiți, iar mântuirea trece prin încercarea morții, prin micșorarea supremă în eșec și umilire, atitudine pentru care Hristos este exemplul perfect, dar ale cărei urme exsită în toată Biblia. Deci, suntem în grafic ai spune.

Abia cred c-am prins sâmburele întregii dezbateri. Cartea este savuroasă și provocatoare. Argumentele vin într-o avalanșă amețitoare, dar sunt coerente și bine alese. Autorul se ancorează deopotrivă în tradiție și actualitate, jonglând magistral cu detaliile. Discutarea creștinismului ca și marea contracultură a momentului mi se pare extraordinară. Fiecare pagină este o chemare la realism și vindecare. În loc să ne lamentăm sau, mai grav, să abandonăm, este timpul să oferim lumii Adevărul lui Hristos. Postura în care ne aflăm – ca și creștini – este cu adevărat favorabilă. Ni s-au luat motivele triumfaliste care ne-ar putea conduce la infatuare, însă nu ni s-au luat și pârghiile evanghelice de acțiune. Așadar, la luptă dreaptă, onestă și mai ales motivată de iubire.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.