Citam cândva din această carte. Este vorba de lucrarea lui Jean-Pierre Denis, intitulată curajos: De ce scandalizează creÈ™tinismul (Nemira, BucureÈ™ti, 2012). Autorul este poet, intelectual angajat, eseist, director al revistei La vie, iar în această carte pleacă de la următoarea convingere: noua contracultură este creÈ™tinismul ce înlocuieÈ™te vechea contracultură a secolului XX, cea a liberalismului libertar È™i permisiv – după cum ne lămureÈ™te Eduard Florin Tudor (coordonatorul colecÈ›iei Religio a acestei edituri).
Mai întâi postularea surprinde: creÈ™tinismul È™i-a pierdut demult impactul global avut cândva, situându-se într-o poziÈ›ie marginală. Această marginalitate – discutată în carte în mod erudit È™i atrăgător – nu-i face rău, nu-l diminuează. Ba mai mult, Denis afirmă că din această postură miÈ™carea creÈ™tină poate să influenÈ›eze mult mai bine lumea contemporană È™i să cheme la trezire.
Dar trezire din ce? O trezire din tulburarea ce cuprinde știința cucerită de tehnică (o tehnică ce ne decimează sistemtatic), din boala melancolică a gândirii raționaliste (o convalescență ce se prelungește), din complexul democrației (un sentiment ce se acutizează pe măsura progresului însuși), din tristețea artei (o artă ce renunță la frumusețe dintr-o convingere eronată). În fața unei asemenea realități, cuvântul creștinismului are încă forță și conținut. Cum deja s-a văzut în modernitate, periferia oricărei contraculturi a devenit centru. Aceeași soartă o poate avea și creștinismul, dacă nu cumva chiar a ajuns acolo. Astfel, cultura care  a alungat creștinismul la perfieria sa pare ea însăși în curs de implozie. În acest context, mișcarea creștină apare în zilele noastre nu numai ca una dintre puținele instanțe critice, ci și ca una dintre puținele forțe care se preocupă de reunificarea culturii noastre, altfel spus, de o împăcare cu noi înșine.
Argumentele pe care autorul le aduce pentru a-și expune teza vin din mai multe zone. Teologia, sociologia, filozofia, estetica își dau mâna ca într-o simfonie reușită. Argumentul evanghelic al turmei mici este așezat pe piedestal. Denis mă uimește prin recursul la modelul hristic, la paralela ce-o face între destinul pământesc al lui Hristos și destinul secular al creștinismului. În perspectiva Învierii trebuie, de fapt, să ne lăsăm ântuiți, iar mântuirea trece prin încercarea morții, prin micșorarea supremă în eșec și umilire, atitudine pentru care Hristos este exemplul perfect, dar ale cărei urme exsită în toată Biblia. Deci, suntem în grafic ai spune.
Abia cred c-am prins sâmburele întregii dezbateri. Cartea este savuroasă È™i provocatoare. Argumentele vin într-o avalanșă ameÈ›itoare, dar sunt coerente È™i bine alese. Autorul se ancorează deopotrivă în tradiÈ›ie È™i actualitate, jonglând magistral cu detaliile. Discutarea creÈ™tinismului ca È™i marea contracultură a momentului mi se pare extraordinară. Fiecare pagină este o chemare la realism È™i vindecare. ÃŽn loc să ne lamentăm sau, mai grav, să abandonăm, este timpul să oferim lumii Adevărul lui Hristos. Postura în care ne aflăm – ca È™i creÈ™tini – este cu adevărat favorabilă. Ni s-au luat motivele triumfaliste care ne-ar putea conduce la infatuare, însă nu ni s-au luat È™i pârghiile evanghelice de acÈ›iune. AÈ™adar, la luptă dreaptă, onestă È™i mai ales motivată de iubire.