Sunt tot mai convins de faptul că nimic, absolut nimic nu se realizează, nu se soluționează prin discuții, dispute, dezbateri – o aberație a zilelor noastre. Îți vine greu să-ți imaginezi pe Tolstoi, Rembrandt sau Shakespeare la vreun colocviu dedicat tendințelor artei contemporane. Tot ce convinge sau îi convertește pe ceilalți se dezvoltă în singurătate, într-o liniște creativă, niciodată în vorbărie. Aceasta nu înseamnă că un creator nu trebuie să aibă o viziune universală – trebuie să o aibă. Greșeala vremurilor noastre este încrederea în cuvinte ce duce la devalorizarea lor completă. Unii ar zice: „Dar dialogurile lui Platon?” Însă ele vin tocmai în sprijinul celor spuse de mine. Aceste dialoguri nu sunt doar înregistrarea unei dezbateri particulare, ci demonstrarea unei dezbateri ideale, în care fiecare cuvânt își are propria-i greutate și în care totul se bazează pe ascultarea celuilalt. O discuție reală a devenit imposibilă, deoarece subiectele au devenit accidentale, arbitrare, fără a fi justificate în vreun fel. O conversație autentică presupune justificarea, necesitatea subiectului discutat. Subiectul este obiectiv și totul se structurează organic în jurul lui.
(Din Biografia unui destin misionar, de Alexander Schmemann)