Un firesc macabru face să auzim tot mai des de vicii. Tot mai mulți semeni de-ai noștri cad răpuși de propriile plăceri, adunând apoi în suflet vinovăție și dezamăgire. N-ar fi mai bine să le evităm încă din fașă? Iată un text ce ne-ar putea ajuta:
Patimile sunt locul, scaunul răului în persoana umană. (…) Patimile sunt ceva impersonal; ele sunt o concertare de energii cosmice care îl fac pe om prizonierul și sclavul lor. Ele sunt oarbe și orbesc pe cei care le posedă. Omul pasional, „omul patimilor”, nu acționează prin sine și pe cont propriu, ci este supus de acțiunea lor. El pierde adesea conștiința unui agent liber. El se îndoiește de existența și posibilitatea libertății în general. (…) În consecință, el își pierde personalitatea, identitatea lui personală. El devine haotic, cu fețe multiple sau mai bine spus măști. „Omul patimilor” nu mai este liber deloc, deși el poate crea o impresie a activității și energiei. El nu este nimic altceva decât o „minge” a influențelor impersonale. El este hipnotizat de aceste influențe care de fapt au o putere deplină asupra lui. Arbitraritatea nu este libertate. Sau probabil este mai mult un fel de libertate imaginară care naște servitutea. Viața duhovnicească începe tocmai cu lupta împotriva patimilor. Impasibilitatea este, de fapt, principalul țel al urcușului duhovnicesc.
(Fragment din Creație și răscumpărare, de Georges Florovsky, p. 49-50)