Cineva mi-a sugerat acest material. De îndată ce l-am văzut m-am gândit (pentru a câta oară?!) la relevanța mesajului creștin printre tinerii noștri. Când îi văd răsfirați printre ascultătorii mai vârsnici sau – mai presant – când stau cu zecile pe băncile unei biserici ascultându-mă, nu pot să nu-mi pun problema relevanței. Trăiesc mereu tensiunea între limbajul biblic (cornilescian, de fapt) și limbajul liber, degajat pe care ei îl folosesc. Spre deosebire de generația mea, îi simt mult mai puțin elaborați dar, poate, mai profunzi. Cu cuvinte puține (uneori ciuntite), ei transmit realități cât tot universul și adresează întrebări cât toată generația lor.
Materialul ce vă invit să-l vizionați este făcut de trei tineri. Cel are introduce și încheie se numește Daniel Ababei (dacă bine am reținut), însă contribuția fiecăruia e importantă. Simplu și folosindu-se de comparații rupte din viață, băieții aceștia reușesc să țintească în inima relației cu Dumnezeu. Ei cheamă la o trăire auntentică, dinamică și creativă cu Dumnezeu, la o apropiere rodnică de valorile credinței. Un ochi format va putea observa anumite stângăcii tehince, legate de regie, scenariu sau dicție, dar nu aș vrea să privim doar așa. Poate că aceste câteva minute ating mai direct și mai eficient inima tinerilor decât anumite predici elaborate și îndesate de concepte.
Pentru a fi sincer până la capăt, precizez că acest fel de a pune problema nu calchiază pe așteptările mele. Sunt alte genuri care mă atrag mult mai mult, dar – cum spuneam – nu e vorba de mine. Am doi copii care cresc citind și ascultând Scriptura. Deja observ la ei un alt tip de limbaj, o altă teoretizare a credinței. Am o singură teamă: a fi simplu e o virtute, a deveni simplist e o mare pierdere. Sper din suflet să nu ajungem în postura cu pricina. Vizionare plăcută!
Despre creștinism: simplu și candid
D