Despre Cincizecime la Antena 1 Oradea

D

La 22 și 29 mai (sâmbăta), ora 11.00, Antena 1 Oradea va difuza două emisiuni despre sărbătoarea Cincizecimii. Ambele sunt transmise în cadrul deja cunoscutei emisiuni Cuvântul în Obiectiv.

Ambele dialoguri sunt realizate cu același invitat: Marcel Codreanu, din Timișoara. Îl cunosc pe Marcel de câțiva ani buni. A fost o vreme în care nu am mai ținut legătura, deși ne-am purtat o frumoasă amintire. Acum, de o vreme, este unul dintre invitații mei predilecți. Este spiritual, erudit și sensibil. Reușește să transmită idei profunde ajutându-se de metafore potrivite. Prinde esențialul chiar din amănunte aparent insignifiante.

Vă aștept așadar la cele două emisiuni care se leagă una de alta. Prima se referă la SEMNIFICAȚIA CINCIZECIMII, iar a doua discută despre EFECTELE CINCIZECIMII. Vizionare plăcută!

comentarii

Lasă un răspuns la Despre Sărbătoarea Rusaliilor la Antena 1 Oradea « Biserica Penticostala Filadelfia Oradea Anulează răspunsul

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.