Stelianos Papadopoulos povestește în lucrarea sa Viața Sfântului Vasile cel Mare cum, pe când era încă un compilandru, acesta s-a bucurat de celebra lui bunică. Este vorba de Macrina, una dintre cele mai cunoscute femei creștine din primele secole, „marea personalitate care a influențat și propriu-zis format trei generații ale familiei.” (p. 16).
Împreună cu soțul ei, Macrina a purtat crucea prigoanei și a durerilor familiei. Apoi și-a influențat fiul, pe Vasile (tatăl lui Vasile cel Mare), pe care l-a trimis la școală și l-a făcut dascăl de retorică. Apoi a venit rândul nepoților: Vasile (cel Mare) și Macrina (același nume cu bunica).
Din anii fragezi ai copilăriei, cei doi nepoței extrem de inteligenți se alipesc de bunica lor. Își încălzesc inima alături de ea și-și îmbogățesc duhul. E adevărat, desigur, că nici încercata bătrânî nu era teolog de seamnă și nici cele două suflețele nu erau în stare să priceapă multe lucruri. Dar ceea ce are mare importanță este că bunica era plină de înțelepciune, experiență și amintiri. Era însuși duhul omului ce are bună așezare înaintea lui Dumnezeu. Bătrâna cu chipul cel zbârcit de ani era însăși frumusețea vieții duhovnicești. Copiii deslușeau această fruusețe pe fruntea ei luminoasă, deși brăzdată de timp și de necazuri. O deslușeau și în lumina ochilor ei…
Sufletele de copil erau curate, largi și primitoare. Bunica era norul cel încărcat. Copiii – pământul cel însetat. Și minunea se producea în fiece zi, în fiece dimineață, în fiece seară. Bunica dădea, copiii primeau. Ploaia cădea când liniștit, când năvalnic. Pământul primea apa, la început acumulând-o; va începe mai apoi prelucarea ei, prefacerea ei, înțelegerea ei. (…)
Știa bine și tainele vieții practice. Știa căile cele ascunse și aspre ale virtuții. Le străbătuse ea însăși, sub înrâuirirea mărturisirilor și martirilor, a vechilor atleți ai credinței. (…)
Această experiență minunată și aparte, așadar, le-a încredințat-o spre moștenire nepoților ei. Le-a dăruit-o cu înțelepciune și desăvârșită băgare de seamă, ca pe ceva ce arde. Căci, cu adevărat, era ceva ce arde și mistuie. Arde, însă aducând lumină. (p. 16-17)
Sunt doar spicuiri dintr-o descriere mai lungă. Dar cred că e îndeajuns pentru a ne entuziasma. Să dea Dumnezeu ca tot mai mulți bunici să fie asemenea Macrinei. Să educe nepoți vrednici pentru împărăția lui Dumnezeu, așa cum Vasile cel Mare a marcat viața creștină a generației lui. Binecuvintează-i, Doamne, pe bunici!