Desaga de cuvinte: TRADUCIANISM

D

traducianism_poza

Doctrină despre originea sufletului care susține că sufletul omenesc este transmis copiilor de către părinți odată cu trupul. Formată sub influența gândirii antice grecești, concepția a fost destul de populară în primele veacuri creștine. Nu puțini gânditori ai vremii au înclinat în această direcție, găsind explicația deopotrivă logică și comodă.

Printre susținătorii doctrinei îi amintim pe Tertulian și Augustin. Cu argumente ușor diferite, aceștia au promovat totuși ideea unei transmiteri a sufletului pe linie paternă, adică dinspre tatăl spre fiu/fiică. Mai ales în cazul lui Tertulian, avem de-a face cu o doctrină materialistă care avea, totuși, rațiuni teologice. Promovând traducianismul, acest gânditor a reușit să explice transmiterea păcatului originar. Urmărind acest scop (corect, în esența lui), gânditori ulteriori au căzut rând pe rând în această eroare. Fără să-și de-a seama (cel puțin în prima fază), traducianismul li s-a părut benefic și chiar necesar. În timp, doctrina s-a dovedit nocivă, afectând în mod fatal alte învățături corecte. Și, cu toate că era o cale convenabilă de-a explica o doctrină justă (cea a păcatului strămoșesc), ea trebuia evitată din cauza erorii ce-o conține.

comentarii

Lasă un răspuns la gmocan Anulează răspunsul

  • pe mine chiar m-a framantat odata treaba asta..a ramas cam nelamurita..
    eu cred in creationism (sufletul dat de Dumenzeu l-a nastere, in momentul conceperii pe cale fizica, cand trupul este format cu ajutorul parintilor)..
    cu Origen, cu preexistenta sufletului, iar nu sunt de acord….
    dvs, in care din aceste trei credeti?

    • Scuze de întârziere…
      Eu cred în prima variantă, adică argumentul creaționist. Celelalte două mi se par riscante și greu (dacă nu imposibil) de susținut din punct de vedere biblic.
      Fiți binecuvântați!

    • Va rog mult, pentru marirea ariei informationale, amintiti cateva din erorile traducianismului, despre care ati amintit, dar nu ati prezentat niciuna?!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.