Doctrină despre originea sufletului care susține că sufletul omenesc este transmis copiilor de către părinți odată cu trupul. Formată sub influența gândirii antice grecești, concepția a fost destul de populară în primele veacuri creștine. Nu puțini gânditori ai vremii au înclinat în această direcție, găsind explicația deopotrivă logică și comodă.
Printre susținătorii doctrinei îi amintim pe Tertulian și Augustin. Cu argumente ușor diferite, aceștia au promovat totuși ideea unei transmiteri a sufletului pe linie paternă, adică dinspre tatăl spre fiu/fiică. Mai ales în cazul lui Tertulian, avem de-a face cu o doctrină materialistă care avea, totuși, rațiuni teologice. Promovând traducianismul, acest gânditor a reușit să explice transmiterea păcatului originar. Urmărind acest scop (corect, în esența lui), gânditori ulteriori au căzut rând pe rând în această eroare. Fără să-și de-a seama (cel puțin în prima fază), traducianismul li s-a părut benefic și chiar necesar. În timp, doctrina s-a dovedit nocivă, afectând în mod fatal alte învățături corecte. Și, cu toate că era o cale convenabilă de-a explica o doctrină justă (cea a păcatului strămoșesc), ea trebuia evitată din cauza erorii ce-o conține.
pe mine chiar m-a framantat odata treaba asta..a ramas cam nelamurita..
eu cred in creationism (sufletul dat de Dumenzeu l-a nastere, in momentul conceperii pe cale fizica, cand trupul este format cu ajutorul parintilor)..
cu Origen, cu preexistenta sufletului, iar nu sunt de acord….
dvs, in care din aceste trei credeti?
Scuze de întârziere…
Eu cred în prima variantă, adică argumentul creaționist. Celelalte două mi se par riscante și greu (dacă nu imposibil) de susținut din punct de vedere biblic.
Fiți binecuvântați!
apropo, amintiti si care sunt erorile traducianismului…ca nu le-ati amintit…si nu stim la ce va referiti! 🙂
Va rog mult, pentru marirea ariei informationale, amintiti cateva din erorile traducianismului, despre care ati amintit, dar nu ati prezentat niciuna?!
amintiti cateva din erorile traducianismului, despre care ati amintit, dar nu ati prezentat niciuna?