
O dată plauzibilă, în jurul căreia a început să se cristalizeze iudaismul timpuriu, poate fi anul 167 î.Hr. În această perioadă este consemnată intrarea în Ierusalim a aghiotantului lui Antioh, pe nume Apoloniu (2Mac. 5.24-25), și profanarea Templului de către acesta. Este însă evident că pluralizarea radicală a iudaismului anterior lui Isus, al cărui simptom și rezultat este Isus, își are rădăcinile în unitatea precară a Israelului restaurat din perioada anterioară. Însă campania lui Antioh a provocat o fragmentare a intereselor și o reconfigurare a acestora într-o manieră care a generat o permanentizare a pluralismului. Templul lui Onia de la Heliopolis este doar un exemplu care ne ajută să înțelegem cum era adus jertfa și de către cine, acesta fiind condus de un singur clan cu scopul de-a obține un climat mult mai favorabil închinării, decât cel oferit de locul unde era adusă jertfa la Ierusalim.
(B. D. Chilton, „Iudaismul și NT”, în Daniel G. Reid (ed.), Dicționarul Noului Testament, Casa Cărții, Oradea, 2008, p. 734)