De Ziua Europei numai de bine. Pe an ce trece, Europa adună mai multă istorie, să zicem. De fapt, nu vorbim de Europa ca și continent, ci ca unitate geo-politică. Germenii Uniunii Europene au apărut în 1950, în Italia, iar de atunci omenirea asistă la o construcție interesantă. Urmând oarecum ordinea americană, dar oferind o mai mare autonomie statelor componente, Uniunea s-a străduit decenii la rând să ofere coeziune și siguranță.
Tendințele actuale sunt tot mai interesante. Analiștii se întrec în explicații, antieuropenii merg și ei înainte. Politic vorbind, Europa încearcă să-și întindă granițele până spre cele continentale. Va reuși oare? Și dacă da, cu ce preț? Cum se va raporta Uniunea la Rusia, bunăoară? Să fie Turcia mai europeană, decât alte țări?
Iată întrebări la care se așteaptă în continuare răspuns. Ceea ce eu observ tot mai mult, pe an ce trece, este o orientare tot mai comercială a oficialilor europeni. Nu știu de ce am senzația ca totul se rezumă la fonduri și la facilități politice. Mai mult, parcă Europa se alcătuiește din supărați (statele puternice) și nevoiași (statele slab dezvoltate). Primii au o apăsare în legătură cu atribuirea banilor (care vin din propriile visterii, într-un fel); ceilalți inventează tot felul de tertipuri pentru a atrage bănet. Este o joacă interesantă, dar din ce în ce mai dură. Înaintarea Uniunii spre Est (cazul României e emblematic), a dat serioase bătăi de cap occidentalilor. Dintotdeauna Orientul a fost spațiul marilor surprize. Dar… vom vedea. Până una altă, câteva urări:
- Europa, să ne trăiești și să înflorești;
- Europa, să ne trimiți bani dacă se poate nerambursabili, dar să uiți să verifici cum i-am cheltuit.
- Europa, să fi tot așa de cumsecade cu toata lumea, dar să nu uiți că filonul tău este creștin.
- Europa, să ai parte de liniște, chiar dacă lumea întreagă devine tot mai tumultoasă.