Matca iudaică a creștinismului nu mai este un secret pentru nimeni. E suficient să citești Noul Testament și să simți substratul evreiesc al fiecărui detaliu. Isus se mișcă în acest spațiu, iar apostolii se vor lovi și ei de aceeași paradigmă în încercarea de-a evangheliza întreaga lume. Evreitatea de care creștinismul se va desprinde ca o noutate absolută este, totuși, un fel de umbră care arată spre persoana reală.
De la această premisă pornește și cartea Misterul Cinei de pe urmă, scrisă de Brant Pitre și publicată de editura Humanitas anul acesta. E o surpriză editorială de proporții și care merită salutată cu entuziasm. Autorul este profesor de Noul Testament al seminarului Notre Dame din New Orleans (Louisiana), cu un doctorat care examinează raporturile dintre Isus și iudaismul vechitestamental. În ultimii ani conferențiază peste tot în lume pe acest subiect, scrie și întreține polemici dintre cele mai interesante.
Lucrarea se deschide cu un Cuvânt înainte, semnat de Scott Hahn, în care suntem preveniți asupra dificultății. Prin urmare, „dacă ni se pare să considerăm răstignirea lui Isus o jertfă”, atunci trebuie să știm că „evreii secolului I care au fost martorii acestui eveniment nu vedeau și n-ar fi putut să vadă răstignirea ca pe o jertfă. Nu avea niciuna dintre caracteristicile unei jertfe din lumea antică. Pe Calvar nu era nici altar, nici preot oficial învestit. Într-adevăr, a fost o moarte, dar ea s-a petrecut în afara Templului – singurul loc valid pentru o jertfă în iudaism – ba chiar în afara zidurilor Orașului Sfânt.”
Și totuși, cu ocazia instituirii Cinei, Domnul Își descrie moartea ca pe o jertfă, identificându-se – prin cuvinte și gesturi – cu mielul pascal. Dar pentru a înțelege aceste nuanțe, cititorul modern are nevoie să observe corespondențele. Ei bine, tocmai dina ceastă cauză autorul ne invită la o incursiune în antichitatea lui Israel. Trebuie mai întâi să pricepem evenimentul miraculos al Exodului începând cu noaptea de Paște. Apoi, să pricepem relația lui Dumnezeu cu poporul prin intermediul manei, dar și al jertfelor ce se vor aduce la Cortul Întâlnirii. Urmând cursul istoriei, cartea citează suficient din Talmud și Mișna pentru a descrie dezvoltarea sărbătorii pascale. Și, în fine, având temelia pusă așa cum se cuvine, suntem chemați să privim spre modul inedit în care Domnul serbează ultimul Paște.
Ritualul la care asistă ucenicii în acea ultimă seară este incomplet din punct de vedere iudaic. Mai mult, semnificațiile sunt diferite, alternanța dintre vechi și nou fiind aproape halucinantă. Al patrulea potir cu vin (ultimul, după uzanța vremii) nu-și mai găsește locul cu acea ocazie, fiind amânat de Mântuitorul pentru vremurile de apoi. E un Paște care începe acolo, în odaia de sus, dar care transcende răstignirea și învierea, agâțându-se eshatologic de ultima realitate a lucrurilor: Împărăția lui Dumnezeu.
Putem, așadar, afirma că această carte este o strălucită sinteză. Autorul a studiat mult pentru a scrie puțin și consistent. Scrisă cu acribie și pasiune, ea reface portretul acelor vremuri, desena însă din cuvinte chipul unic al lui Isus. Noutatea euharistică este contopită cu sacrificiul suprem într-o manieră deopotrivă teologică și devoțională. Clarificatoare și antrenantă, o consider o lectură obligatorie pentru cei care slujesc la amvoane sau care își doresc să înțeleagă mai în amănunt acest sacrament.
Nu știu dacă o să am posibilitatea să citesc această carte dar ce m-a frapat din descrierea în mare,este semnalul de alarmă tras de Duhul Sfânt în care ne avertizeaza să știm absolut totul despre Paște! Să cunoastem și importanța pe care Mântuitorul o dă Paștelui Numai așa cred eu,putem înțelege semnificația reală a Jertfei Sale.
Trăim zilele ignoranței chiar intenționate aș spune despre însemnătatea Paștelui… rezultatele se văd! Aproape în totalitate-comerciale!