Nici o sărbătoare nu poate fi trăită doar în ziua aferentă ei. Vechiul Testament ne învață – prin porunca lui Dumnezeu – că evreii nu-și puteau ține sărbătorile decât anticipându-le inițial și apoi savurându-le copios. Astfel, înainte cu câteva zile se cerea o anumită pregătire, așa cum în urmă cu câteva zile se cerea o nostalgiere a sărbătorii.
Creștinismul timpuriu a aplicat aceeași paradigmă sărbătorilor sale, mai ales cele care au legătură cu viața pământească a lui Hristos. Așa se face că, înaintea oricărei celebrări suntem invitați la așa-numita „înainteprăznuire”, la o perioadă de pregătire mentală și spirituală, o ascensiune spre ziua propriu-zisă a sărbătorii.
La fel suntem invitați și azi, 2 ianuarie, să ne primenim inimile pentru sărbătoarea Botezului Domnului (6 ianuarie). Itinerarul nostru are ca punct de plecare Betleemul, iar ca destinație Iordanul. Între aceste două spații se aștern 30 de ani de viață. Cu o singură excepție (vizita la Templu, la 12 ani), evangheliile canonice păstrează tăcerea în privința tinereții lui Isus. Avem aici o discreție textuală interesantă care, printre altele, crează așteptarea apariției mesianice propriu-zise. Prin urmare, momentul în care Fiul lui Dumnezeu se înfățișează la Iordan pentru a fi botezat este anticipat de intensitatea acestei așteptări.
Pe lângă textele biblice aferente, vă propun câteva texte ce datează din anul 1926. Acestea descriu, deopotrivă teologic și devoțional, Botezul lui Isus, oferindu-ne perspective de o profunzime la care, poate, nu ne-am fi gândit…
Curățindu-ne cugetele și mai înainte spălându-ne cu împărtășirea tainei înfricoșatei rânduieli, toți credincioșii să întâmpinăm pe Hristos, Cel ce vine în repejunile Iordanului să ne curățească pe noi.
Vedeți prieteni glasul Cuvântului, sfeșnicul Soarelui, pe prietenul Mirelui, cel ce strigă noroadelor: „Pocăiți-vă!” Și sârguiți a vă curăța spre întâmpinarea Ziditorului.
Vărsând izvoare de lacrimi…, să ne curățim toată spurcăciunea sufletului și lumina cea întreită în lumină să vedem, venind Hristos să se boteze; căruia i-a mărturisit Tatăl din cer și venirea Duhului Sfânt a strălucit în chip de porumbel.
Toată lacrima Hristos ștergând de la toată fața, merg bolile sufletelor cele cu multă durere, fără de durere în apă să le potolească și pe oamenii cei învechiți să-i înomenească cu a doua naștere, pe cei ce cu cântări Îl slăvesc pe El în veci.
Sfințescu-se sufletele cu baia botezului cea de Dumnezeu dată, și cu focul Duhului cel ce curățește patimile și arde toată materia spurcatei răutăți, și dă dar a striga întru umilință: „Pe Tine Te preaînălțăm, Hristoase, în veci!”
Scuturând somnul răutății de la ochii sufletești, să scoatem vicleșugurile din inimile noastre și cu lacrimi fierbinți să ne spălăm mințile ca văzători să ne arătăm Celui ce S-a arătat, slăvind pe Hristos în veci.
Cuvânt spurcat din gânduri viclene să nu scoatem, dumnezeiesc cuvânt gândind, cântări să aducem Cuvântului Celui ce S-a arătat cu trup pentru noi și a luminat pe cei din întuneric. Pe care toată făptura bine-L cuvântează, slăvindu-L în veci.
Adâncul înțelepciunii, taina cea ascunsă, acum se arată oamenilor noianul judecăților lui Dumnezeu. Acum Dumnezeu cu trup se descoperă credincioșilor pe pământ arătându-Se, spre înnoirea neamului omenesc. Pe care toată făptura bine-L cuvântează, slăvindu-L în veci. (…)
Arătându-Te Tu în Iordan, Mântuitorule, ca să te botezi în ape cu trupul, oștile îngerești s-au înspăimântat văzând pe Stăpânul făpturii stând înaintea slugii. De sus Te-a propovăduit pe Tine Tatăl Cel fără început; pentru aceasta cu veselie strigăm Ție: „Slavă, Hristoase, arătării Tale!” (…)
Din Betleem să ne mutăm la Iordan, că acolo celor din întuneric iată începe lumina a străluci. Pământul Zabulonului, cei ce sunteți de cea parte de Iordan, auziți, se apropie Hristos Mântuirea, lumina și izbăvirea. Gătește-ți și tu Iordane curgerea că Cel ce botează cu foc se apropie să înnoiască zidirea cea sfărâmată. S-a arătat raza slavei Tatălui, în curgerile Iordanului cu botezul curățind întinăciunea sufletelor noastre.