Amintesc, precum o datorie de onoare, că la 19 octombrie 1961 s-a stins Mihail Sadoveanu. A fost unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a avut nația noastră. A fost și om politic, academician și un veritabil formator de opinie. Dacă debutul i-a stat sub semnul semănătorismului și poporanismului, desfășurarea de mai târziu le-a depășit pe ambele. Plină de istorie națională, zugrăvind o geografie națională, opera lui de maturitate pare să nu participe la niciuna din tnedințele înnoitoare ale prozei moderne – scria Nicolae Manolescu.
În amintirea timpului când îi citeam romanele, vă ofer aici câteva dintre maximele lui celebre. Cred că fiecare în parte merită o reflecție anume…
- Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru
- Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare
- Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.
- Strategia e știința cea mai folositoare nu numai în război, ci și în căsătorie
- Nerecunoștința este copilul legitim al binefacerii.