De-ale înțelepciunii

D

Plin internetul de citate. Privit dintr-un anumit unghi, spațiul virtual este un mic sălaș sapiențial. Adunate de-a valma, uneori incorecte sau cu paternități eronate, citatele au totuși viața lor. Cazi pe ele când te aștepți mai puțin, apoi cazi pe gânduri și… mergi mai departe. Alteori îți sunt servite brusc și irezistibil de prieteni mai mult sau mai puțin virtuali.
Oricum ar fi, deja sunt parte din viața noastră. Eu însumi le colectez de pe unde pot, dar încerc să păstrez o prioritate a lecturii. Nu-mi este drag nici un citat mai mult decât cel pe care l-am găsit după zeci de pagini de lectură. Mă tem în continuare să nu ajungem o generație a citatelor și să ne refuzăm lectura întinsă, istovitoare.
În speranța că nu se va întâmpla așa, vă ofer acest iutub interesant. Este o combinație fericită între cuvinte de înțelepciune și fotografii sugestive. Un montaj demn de luat în seamă, o mică oază de reflecție atât de necesară vremurilor pe care le trăim. Gonind printre ale vieții, ar fi bine să ne împiedicăm uneori în astfel de cuvinte cu sens. Să avem, așadar, o cădere fertilă pe gânduri și – de ce nu – să le transmitem mai departe.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.