Noi suntem orientați spre Dumnezeu. Această experiență originară exista mereu și nu are voie să fie confundantă cu gândirea obiectivantă, oricât de necesară, asupra orientării transcedentale a omului către mister. Ea nu elimină caracterul a posteori al cunoașterii despre Dumnezeu, însă acest caracter nu trebuie la înțeles la rândul său în sensul că Dumnezeu ne-ar putea fi prezentat și predat pur și simplu din exterior ca un obiect al cunoașterii noastre.
Iată un mod ușor tehnic dar bine articulat de a apăra cunoașterea apofatică a lui Dumnezeu. Îi aparține lui Karl Rahner și-l găsim în acel Tratat fundamental despre credință (Galaxia Gutenberb, Tg. Lăpuș).
Lucrarea este subtil apologetică, autorul încercând să-l convingă pe cititor după ce-l poartă prin labirintul enunțurilor și al silogismelor. Ideea este că omul rămâne incapabil în a-L pătrunde în mod deplin pe Dumnezeu, dar pe de altă parte omul cultivă în sine acest demers. Deși conștinent de incognoscibilitatea lui Dumnezeu, adevăratul creștin se aventurează în cunoașterea Lui. Pentru a avea rezultate, el se folosește deopotrivă de informațiile obiective (conținute în Scriptură) și de cele subiective (conținute în propria sa experiență). Important este ca acest urcuș către Dumnezeu să înceapă și să țintească sus, la întâlnirea noastră pe nori. Atunci vom fi ca El!