Cunoaștere și înțelepciune

C

În lucrarea Despre Trinitate, Augustin face diferența între scientia și sapientia. A pune într-o relație antagonică ȘTIINȚA și ÎNȚELEPCIUNEA mi se pare un demers pe cât de frumos pe atât de îndrăzneț. Și totuși episcopul de Hipona pare foarte convins. Explicația lui: știința (scientia) este cunoașterea preocupată de lumea exterioară; înțelepciunea (sapientia) este cunoașterea preocupată de lumea interioară și realitatea veșnică. De aici decurg și două modalități diametral opuse: în primul caz ajungem la realitate prin simțuri; în cel de-al doilea prin contemplare. Și, ca să dea rotunjime ideii, Augustin afirmă că prin Cădere omul a pierdut sapientia și a rămas doar cu scientia. Sufletul a întors spatele adevărurilor veșnice, implicându-se în cunoaștrea realităților corporale. Prevalența simțurilor în raport cu metafizicul a condus la un soi de egoism fatal, egoism care se dezvoltă în mod nociv cu fiecare generație.

Până la urmă e o problemă de orientare. Atâta vreme cât viața este văzută ca o interacțiune nesfârșită cu lumea înconjurătoare, simțurile vor fi la mare cinste. Plăcerea produsă de acestea va rămâne aproape singura acceptabilă și de dorit. Întreg universul personal se rezumă la receptarea senzorială a informației venite din exterior. Pe de altă parte, când omul acționează pe baza facultăților sufletului, folosind în loc de simțuri credința și contemplarea, lucrurile se schimbă radical. Toate cele înconjurătoare, vremelnice pălesc, în timp ce realitățile spirituale revin în prim plan. Înțelepciunea devine mai mult decât o acumulare informațională, ea se oferă precum o trăiere interioară puternică. Sufletul se înfruptă prin meditație din Revelație, iar apoi aplică rigorilei ei în viață.

Motivul pentru care am adus aminte această doctrină augustiniană e lesne de bănuit. După ce filozofia pozitivistă și-a făcut așa de bine treaba, știința a devenit noua noastră religie. O religie universală, fascinantă și care cere adeziune. Înțelepciunea a pierdut teren în raport cu avalanșa de informație și de progres. Și totuși o putem recupera, măcar la nivel personal. S-o facem, așadar!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.