Trebuie să îți reamintesc că am început anul 1979 polemizând cu Isus, de partea lui Iuda. (…) Am început anul respingând justiția lui Isus. L-am sfârșit prin a-i accepta grația. Îmi amintesc cuvintele lui Flaubert dintr-unul din volumele Corespondenței sale: ‚Vechii zei pierind iar Isus neimpunându-se încă, a fost un răstimp, între Cicero și Marcus Aurelius, în care singur omul a existat.’ Eu am resimțit, trăind sfârșitul Antichității, treptata impunere a lui Isus. Seneca îl igonra, deși era deja plin de noul spirit care zguduia lumea veche. Părerea mea este că acel răstimp nu fusese lipsit de zei, ci doar de numele capabil să-i numească. (…) Nu există zei? Dar eu îi simt zilnic, când nu sunt impur! Și totuși cred în figura lui Hristos, și mai cred că nu putem dobândi nimic numai prin puterile noastre. Cu excepția neantului, totul e har…
(Din Zbor în bătaia săgeții, de H.-R. Patapievici, descriindu-și unul dintre poemele scrise la tinerețe dar și trăirile aferente)