Câteva reflecții despre farmecul și soarta creștinismului în epoca actuală, semnate de Danièle Hervieu-Léger:
„Kerygma creștină a fost întotdeauna un obstacol sau un scandal. Faptele Apostolilor mărturisesc acest lucru – se începe cu o confruntare directă între o cultură religioasă ordonată și relativ stabilă și mesajul evanghelic, a cărui ciudățenie era atribuită nebuniei celor care îl proclamau. Mai direct, a fost atribuită beției: „Sunt plini de vin” (Fapte 2. 13). Predicarea Crucii a forțat o ruptură în cultura iudaică și, de fapt, în cultura lumii antice în ansamblu. Dovada acestei rupturi este nici mai mult nici mai puțin decât mărturia primilor apostoli. Nici o experiență pur umană nu o poate verifica sau infirma și tocmai acest lucru îl face pe Pavel să descrie Evanghelia ca fiind „o nebunie pentru neamuri” (1 Cor. 1. 21).
Dar kerygma trebuie să fie comunicată verbal, chiar dacă vorbirea/rostirea este în contradicție cu cultura contemporană. „Ciudățenia” sa este așezată pe fundalul unei culturi pe care o transformă în același timp, dar de care este și dependentă. Întrucât kerygma este transmisă prin intermediul unei anumite culturi, o putem descrie ca fiind ceea ce Paul Ricoeur a numit-o „ceea ce este disponibil de a fi crezut într-o anumită perioadă”. Ea folosește ca vehicul o „cosmologie eshatologică”, adică o cosmologie care folosește imaginile raiului și ale iadului și prezintă lumea ca o structură de religii în care se desfășoară destinul omului. Dar, pentru a-l cita din nou pe Ricoeur, „acest cadru mitologic nu era în sine un scandal pentru oamenii din acea vreme”, deși a devenit un scandal pentru omul modern. Căci „nu crucea este scandaloasă (așa cum ar trebui să fie), ci mijloacele prin care se comunică mesajul crucii”. În căutarea a ceea ce ne este disponibil pentru a fi crezut, suntem conștienți de cât de departe suntem de lumea mitologiei în care a fost predicată pentru prima dată Evanghelia. Acest lucru ar trebui să ne facă să reflectăm foarte profund asupra limbajului pe care îl folosim astăzi, într-o lume în care suntem împărțiți între refuzul de a repeta pur și simplu limbajul unei culturi trecute și capacitatea noastră de a găsi un nou limbaj. Nu putem considera că este vorba doar de o problemă lingvistică, ca și cum singurul lucru pe care ar trebui să-l facem ar fi să traducem și să adaptăm textele scrise. Aceasta este greșeala atâtor pastori și cercetători de astăzi. Din moment ce cadrul rural al Noului Testament pare să însemne atât de puțin pentru omul urban contemporan, de ce nu ar trebui, spun ei, să traducem mesajul într-un limbaj contemporan, folosind imaginile și limbajul societății noastre tehnice și industriale. Aceasta este o întrebare reală. Ar putea un astfel de proces să promoveze în vreun fel mesajul Evangheliei? De ce nu lucrăm la o traducere modernă a Bibliei – o traducere care să folosească un limbaj familiar tuturor și care să folosească parabole desprinse din viața modernă și care să se adreseze faptelor vieții așa cum le cunoaștem noi astăzi?
Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că datoria predicatorului creștin este de a prezenta credința creștină în termenii experienței auditoriului său, cu toate acest lucru în sine ridică întrebări serioase. Putem foarte bine să vorbim despre incongruența imaginilor și limbajului biblic, dar ceea ce această incongruență ascunde cu adevărat este sensul esențial. Nu este vorba doar de modul de exprimare, ci de structura semantică prin care este comunicat mesajul. La acest nivel mai profund trebuie să luăm în considerare criza actuală a limbajului doctrinar și kerygmatic. (…)
Criza doctrinară și kerigmatică din Biserică este deci rezultatul unei confruntări între două tipuri de raționalitate. Pe de o parte, există tipul teologic și metafizic, iar pe de altă parte, cel științific și tehnic. Dar ea este legată și de o criză socială care afectează Biserica în ansamblul ei. S-a deschis o breșă în țesătura interpretării creștine a lumii și a apărut o diviziune profundă între consensul religios și consensul social. Acestea sunt cele care au zdruncinat însăși temelia pe care s-a bazat predicarea Evangheliei creștine. Structura prin intermediul căreia Evanghelia creștină a fost comunicată timp de secole a fost spulberată, iar adevăratul motiv a fost schimbarea poziției politice a Bisericii.