Creștinul, creația și creaționismul

C

Catolic răspopit, fost coleg de catedră cu Joseph Ratzinger, teolog cu largi deschideri, ecumenist până dincolo de limite, critic la adresa Vaticanului (pe multiple subiecte), erudit și scriitor talentat, Hans Küng rămâne una dintre cele mai mari provocări ale teologiei contemporane. Destituit din ambele poziții de către Biserica Romano-Catolică (cea sacerdotală și cea academică), acest corifeu al gândirii a continuat pe cont propriu, scriind, predând, conferențiind și influențând oameni din diferite spectre ale cunoașterii. Desigur, cum poate observa orice curios citindu-i opera, a fost controversat nu numai pentru catolici, ci pentru toți creștinii până la urmă. Unele dintre ideile lui, speculațiile și piruetele sale intelectuale au surprins până la adversitate. Așa s-a născut o întreagă „literatură de răspuns” care este în plină dezvoltare și acum, după plecarea lui dintre noi.

În limba română, editorii noștri nu s-au hărnicit să-l prea traducă. Totuși, dintre acelea câteva, menționăm: Începutul tuturor lucrurilor: știință și religie, trad. Viorica Nișcov, Tracus Arte, București, 2017.

Demersul se deschide, natural, cu primele frământări. Antichitatea a anunțat deja temele care vor fi reluate în Evul Mediu și „aruncate pe piața ideilor” la cumpăna cu modernitatea de savanți precum Copernic, Kepler și Galilei. Continuând pe aceeași linie – naturalistă și fizică – ajungem în plină modernitate, pentru a face cunoștință cu spațiul-timp relativist al lui Albert Einstein (1879-1955). Între timp (de la Copernic la Einstein), universul devenise tot mai „aproape” de noi, adică tot mai accesibil odată cu dezvoltarea științelor. Implicit, teoriile despre facerea lumii și apariția omului au suferit modificări esențiale. Biserica (în special cea catolică) a glisat și ea de la o atitudine intrasigentă inițial (vezi cazul Galilei), la una mai relaxată după aceea și apoi tot mai concesivă (pentru unii, îngrijorător de concesivă).

Toate acestea confirmă, cu supra de măsură, că „niciun model standard nu răspunde la toate întrebările. Neexplicate rămân întrebări precum de ce distribuirea materiei a fost atât de omogenă și izotropă și de ce distribuirea uniformă a materiei a dus la constituirea de structuri, adică de galaxii și la grămezi de galaxii. Oricum însă: noua fizică a reușit în cadrul unei istorii dramatice de succes să descrie empiric uimitor de exact începutul universului.” (p. 29) Dacă acestor dezbateri cu privire la univers îi adăugăm și pe aceea privitoare la om, lucrurile capătă o anvergură intimidantă. Aceasta pentru că „realitatea în lumea aceasta e în special omul, sunt oamenii din toate straturile și clasele sociale, de toate culorile și rasele, națiuni și regiuni, este omul individual și societatea. Omul ca ființă a naturii, obiect al științelor naturii și medicinii, și totodată omul ca ființă liberă, obiect al științelor spiritului, imposibil de calculat exact, adesea o enigmă pentru el însuși. Omul răspunzător de progresul tehnologic gigantic, dar și de distrugerea fără precedent a mediului înconjurător, răspunzător pentru explozia demografică, de penuria de apă, de SIDA.” (p. 59) Și, ca să ducem lucrurile până la ultima lor consecință, trebuie să admitem că „realitatea, înainte de toate, sunt eu însumi care în calitate de subiect îmi pot fi propriul obiect, care am conștiință de sine. Eu însumi cu spirit și trup, cu predispoziții și comportamente, cu forțe și slăbiciuni, cu piscuri și adâncuri, cu zone de lumină și de umbră.” (p. 59)

Cum pot fi armonizate aceste rezoluții ale științei cu Biblia și, mai concret, cât de multă (sau puțină) evoluție există (sau nu) odată creat universul, iată alte frământări cărora omul contemporan trebuie să le facă față. Cam o jumătate din carte se ocupă cu aceste interferențe, iar autorul nu se sfiește să citeze din scrierile ambelor tabere. Spre final, cititorul găsește inclusiv o discuție despre miracole (cum mai sunt ele posibile?), dar și despre recentele pasiuni destinate psihicului uman (neuroștiințele). Toate asezonate cu o reflecție interesant despre sfârșitul tuturor lucrurilor, propusă mai degrabă în cheie filosofico-teologică.

O carte interesant, cu informații aduse la zi și cu o mare (pentru unii prea mare) deschidere spre teorii contrare. Aș spune că, dincolo de acribia ei, cartea este însăși frământarea autorului care, ajuns la senectute, își pune (scriind) marile întrebări. Dar cine nu o face? Ei bine, tocmai din această cauză o astfel de lectură n-ar trebui evitată.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.