La începuturile Evului Mediu toată lumea credea. Pe de altă parte, credincioșii aveau, cu siguranță, aproape toți, o cunoaștere sumară a aspectelor celor mai frapante pentru imaginație ale reprezentărilor creștine asupra trecutului, prezentului și viitorului lumii. Dar – după cum o arată nenumărate mărturii extrase din literatura hagiografică, cărțile de penitență, catehismele populare sau din predicile timpului – alături de acestea, viața lor religioasă se hrănea cu o pluralitate de credințe și de practici care, fie că fuseseră lăsate moștenire de unele magii milenare, fie că se născuseră într-o epocă relativ recentă în sânul unei civilizații animate încă de o mare fecunditate mitică, exercitau o presiune constantă asupra doctrinei oficiale, obligând-o la infinite compromisuri. Într-un cuvânt, potrivit penetrantei observații formulate odinioară de Marc Bloch niciodată teologia nu s-a confuntat mai puțin cu religia colectivă, simțită și trăită cu adevărat.
Analiza îi aparține lui Alexandru-Florin Platon și poate fi găsită în lucrarea O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu (Polirom, Iași, 2010). Volum colectiv la care au lucrat pe lângă cel numit și Laurențiu Rădvan și Bogdan-Petru Maleon, acesta cuprinde eseuri istorice de mare calitate. Viața socială, politică și religioasă a Evului Mediu este abordată cu acribie, sursele bibliografice fiind diverse și îndestulătoare.
Pentru cineva care-și propune să înțeleagă mentalitățile secolelor V-XVI, cred că această carte devine indispensabilă. Deși perioada medievală nu s-a bucurat de o receptare entuziastă adesea, autorii noștri reușesc o recuperare elegantă a temei. Materialul este consistent, dar nu stufos; bine argumentat, dar nu agasant. Întregul demers dovedește că se poate scrie bine, riguros și aplicat.