
„Aștept” sau „Aștept cu nerăbdare”, aceasta indică transformarea credinței mele într-o stare activă care pătrunde ființa mea lăuntrică și îmi definește viața într-un fel sau altul. Cred și, prin urmare, aștept. Caut spre cele în care cred. Așteptarea este aici dezvăluită ca orientare a credinței, ca o lucrare a credinței, iar credința este dezvăluită ca sursa aceste așteptări. Cuvântul „Aștept” poartă cu sine dorirea a ceea ce aștept, bucuria mea de apropierea sa ca de apropierea fericirii. Însă nu pot avea decât acest sentiment al așteptării cu privire la ceva ce deja cunosc, fie și numai în parte. Aceasta ne aduce la ceea ce eu numesc unicitatea credinței creștine, bucuria ei și extraordinara ei profunzime. Credința creștină nu este o afirmare a unui anume adevăr intelectual abstract; nu, mai presus de toate este o întâlnire cu Cel pe Care Îl afirmă, și în consecință este cunoaștere și vedere înlăuntrul sufletului, o pătrundere în inimă. Aștept, caut spre învierea morților, deoarece credința dinlăuntrul meu – fie și numai în momentele cele mai bune, mai pure și mai înflăcărate ale vieții mele – a fost pătrunsă de lumina Învierii, acea tainică, însă cu totul plină de bucurie și cunoaștere că Hristos a înviat din morți, care ne deschide calea spre propria noastră înviere.
(Din volumul Cred, de Alexander Schmemann, trad.