Comuniştii erau terorişti, nu dădeau internet la oameni. Ei se bătea cu americanii, care lea dat la temelie, că avea mai multe bombe atomice.
Citat copiat ad litteram dintr-o lucrare de bacalaureat 2013. Elevul sau eleva patriei descrie în variantă post modernă relația dintre comuniști și americani. O relație beligerantă, după cum vedeți, dar totuși o relație. Drept introducere, autorul ne descrie câteva dintre tainele acestui tip de totalitarism.
Marea problemă a comunismului era legată de internet. Toate ar fi fost oarecum, dar faptul că au raționalizat internetul a întrecut măsura. Insul cu pricina – evident, născut după Revoluție – își imaginează o Românie sumbră, fără net și feisbuc. Iar pentru generația lui, un astfel de scăzământ al istoriei este deprimant. În vreme ce americanii se lăfăiau în network-uri de largă răspândire, înaintașii lui mioritici zăceau în letargia comunicării directe și, uneori, telefonice.
Dar comuniștii erau agresivi, se pare. Declaraseră un război susținut americanilor, deși pledau pentru dezarmare și pace. Duplicitari și subversivi, ai zice. Se aruncau la gâtul celor puternici cu un curaj vecin cu inconștiența. Însă nici americanii nu se lăsară mai prejos. Posesori de mai multe bombe atomice decât urmașii lui Mihai Viteazu, ei ne loviră la temelie, adică ne căsăpiră ca să ne învățăm minte.
Și iată cum, din vorbă-n vorbă, internetul și bomba atomică au în istorie o relație tainică. Iată cum românii sunt antiteza americanilor, iar sărăcia mioritică nu-i altceva decât sentința indirectă a huzurului de peste Atlantic. Comunismul, această făcătură a istoriei, ne-a ținut departe de realitatea virtuală, iar acest păcat este de neiertat. Deși atunci nimeni n-a resimțit această nevoie, iată cum peste zeci de ani urmașii păgubiților o revendică. E un fel de frustrare generațională care prinde contur foarte interesant. În fond, în spatele întregii analize, avem aici o incultură crasă. Deși promovată cu nonșalanță, această analiză pseudo-istorică dovedește lipsa de informare și rigoare. Sper ca toate aceste citate să fie doar excepții. Sper ca majoritatea tinerilor să fie altfel. Adică să fie studioși. Să nu se lase manipulați de o lume zdruncinată, ci să caute cu onestitate și rigoare. Adevărul – spre deosebire de fals – nu se impune de unul singur, nu cade peste noi precum o avalanșă de zăpadă, ci mai degrabă se sustrage. Trebuie să-l căutăm, iar apoi să cultivăm cu el o relație trainică.