Nu e o noutate în sine, nuanțele însă merită amintite pe aici. Secularismul contemporan luptă pe mai multe fronturi și izbândește adesea. Doar că acum și-a înfipt colții în manualele de religie. Prin brațul său românesc – Asociația Scular Umanistă din România (ASUR) – secularismul pune sub un mare semn al întrebării învățătura din respectivele manuale. Cum poți să împui capul unor elevi din clasele primare cu învățătura despre păcat sau, mai grav, despre iad?! Este strigător la cer ca micuții să fie terifiați de astfel de noțiuni (și altele conexe), într-o societate (post)modernă în care fiecare trebuie să-și găsească singur calea. ASUR a făcut deja demersuri câtre Ministerul Educației să retragă manualele, pe motiv că se opun toleranței religioase (de altfel un drept incontestabil al omului).
Acțiunea cu pricina este doar expresia românească a unei dispute de secole. Limbajul creștin (în particularitatea lui) își pierde tot mai mult semantica, fiind înlocuit de expresii care aproape nu mai spun nimic. Revolta umanistă se clădește pe o concepție total nebiblică asupra vieții spirituale. Tot ce face referire la escatologie și etică pare suspect sau chiar terifiant pentru bietul copil (sau adult). Omul trebuie lăsat singur, față în față cu el însuși, să-și guverneze singur viața și să-și direcționeze într-un fel destinul. Ce iluzie!
Sunt de acord că există excese și în creștinism sau mai degrabă în retorica lui. Nu pun la îndoială potențiala inadecvare a anumitor texte de manual, dar ținta este mult mai înaltă. Acele câteva concepte care incomodează nu sunt decât pretextul unui război mult mai complex și de lungă durată. Va reuși oare mișcarea creștină să aibă un limbaj articulat? Vom învăța să ne exprimăm doctrina în biblicitatea ei? Vom putea încărca fiecare cuvânt-cheie cu forța lui dogmatică și educativă? Cred că este timpul să ne gândim serios la aceste detalii, noi cei de pe plaiuri mioritice. Atitudinea laxă e una dintre cele mai păguboase, iar urmașii noștri vor culege lăstarii acestei amărăciuni.