Cartea mă consolează în singurătatea mea. Îmi ia de pe umeri povara unei trândăvii plictisitoare și mă poate scăpa, în orice moment, de o companie suppărătoare. Îmi alină junghiurile durerii, atunci când durerea nu e din cale-afară de puternică și copleșitoare. Ca să uit gândurile posace nu am nevoie decât de cărți. Cuvintele au fost scrise undeva de Montaigne, unul dintre cei mai străluciți...
Când și-a pierdut cel mai bun prieten al său, poetul Alfred Tennyson a scris următoarele: Iată, noi nu știm nimic; Pot doar să cred că binele va veni În cele din urmă – departe în viitor – în cele din urmă pentru toți; Și fiecare iarnă se va schimba în primăvară. Acesta este visul meu. Dar cine sunt eu? Un pruncâ plângând în noapte; Un prunc plângând după lumină; Fără cuvinte, ci doar...
Exclamație aparent contradictorie rostită de Pyrrhus al II-lea, regele Egiptului (318-272 î.Hr.). Tocmai reputase o victorie asupra romanilor la Haracleea, în anul 280. Bătălia fusese extrem de costisitoare, mulți din vitejii săi fuseseră uciși sau răniți, iar resursele materiale consumate în bună măsură. Prin urmare, deși se întorsese victorios, această victorie îl costase prea mult. Așa suntem...
A dori ceva e, în definitiv, tendința de a poseda acest ceva, în care caz posesia înseamnă, într-un fel sau altul, ca obiectul să intre în orbita noastră și să ajungă oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorința moare automat o dată cu dobândirea, dispare o dată cu satisfacerea. Iubirea, în schimb, este veștnic nesatisfăcută. Dorința are un caracter pasiv și în ultimă instanță ceea ce...
Răspuns al filozofului cinic Diogene din Sinope adresat, la Corint, lui Alexandru cel Mare. Tânărul rege venise acolo, în 335, pentru a consolida Liga de la Corint, organizată de tatăl său Filip al II-lea. Multă lume în preajma cuceritorului, oameni politici și demintari veniți să-l felicite. Nu și Diogene care sta deoparte, întins la soare. Alexandru îl observă și merge la el cu întreaga suită...
Deși v-ați aștepta ca aceste vorbe să-i aparțină vreunui Părinte al Bisericii ori vreunui medieval contemplativ, lucrurile nu stau nici pe departe așa. Expresia am găsit-o la Donald Miller, un autor contemporan. Avem de la el (în românește) minunata lucrare Albastru ca jazzul, o carte de un realism izbitor. Miller nu dădăcește pe nimeni, ci doar se descrie pe sine din perspectiva relației cu...
Nu este adevărat că toate codurile de comportament uman sun relative și reflectă presupuneri culturale și aranjamente economice care nu au în mod obligatoriu autoritate. Nu este adevărat că nu există dreptate absolută și nedreptate absolută. Nu este adevărat că felul în care ne comportăm e determinat în întregime de mediu. Și nu este adevărat nici că a încerca să impui norme morale e o prezumție...
Există oare cuvinte suficient de grăitoare pentru a descrie fericirea acelei căsătorii consolidate de Biserică și confirmate de jertfă, pecetluite de binecuvântarea despre care îngerii duc vestire în ceruri și pe care însuși Tatăl Ceresc o recunoaște?
(Ioan Gură de Aur)
În Dușmanii societății, Paul Johnson discută la un moment dat despre eufemisme. Societatea în care trăim pierde enorm prin schimbarea sensului multor cuvinte/expresii, fără însă a modifica realitatea. Lucrurile stau chiar mai prost, dar cuvintele par să le îndulcească mulțumitor. Un soi de alienare lingvistică, o semantică searbădă și imprecisă, toate transformă vocabularul oricărei limbi (și mai...
Noi, oamenii, posedăm atotputernicia cuvântului, dar cât de mult facem rău folosință de ea! În loc să facem din cuvântul nostru ecoul pur al sunării dinăuntru, noi o coborâm prea adesea la nivelul de flecăreală sau chiar minciună. (…) Noi ne pregătim sufletele să devină harfe ale lui Dumnezeu atunci când în vorbirea noastră cultivăm muzica tăcerii. Cu cât în cuvântul nostru vibrează mai...