Categoria

Citate

C

Trinitatea lumii moderne

Alături de relativism și secularism, individualismul face parte cu siguranță din trinitatea lumii moderne. Recuperând sensul biblic al semnificației persoanei, dar răstălmăcindu-l pentru a se potrivi cu o concepție naturalistă, nebiblică, despre lume și viață, iluminismul a condus lumea occidentală modernă înspre o înțelegere complet individualistă a vieții, iar această concepție nu a fost...

Amintiri cu mama

Biata mea mamă era atât de credincioasă, și am înțeles acest lucru după tot ce făcea pentru mine, și îi sunt profund îndatorat, fiindcă Dumnezeu mi s-a dăruit prin intermediul ei; în fiecare seară, venind să mă învelească sub pături – sunt amintiri între vârsta de cinci ani și momentulu plecării mele la seminar (împlineam zece ani) -, nu uita să-mi spună: Să ne gândim la cei sărmani; Să ne...

Suspinul din spatele predicii

Doamne, suspin în fiecare zi pentru mântuirea sufletelor. Uneori, cred că aș putea să mă urc pe acoperișul fiecărei trăsuri din Londra, și să predic Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este destul ceea ce fac zi și noapte, lucrând mereu prin scriere și predicare; aș vrea să mă împart într-o mie de bucăți, ca să am o mie de limbi cu care să predic Evanghelia binecuvântatului meu Răscumpărător. Desprins...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.