Primul dintre magi se zice că ar fi fost Melchior, un bătrân în vârstă cu părul sur. Al doilea, Gașpar, era un tânăr voinic și roșcovan. Al treilea, cu părul închis la culoare și barba bogată, pe nume Balthazar. Melchior a adus aur ca dar pentru rege, Gașpar tămâie pentru Dumnezeu, iar Balthazar smirna pentru făptura umană muritoare.
Lămurirea îi aparține lui Beda Venerabilul (672-735), un călugăr vestit al vremii, cantonat într-o mănăstire de pe teritoriul actualei Anglii. A fost preocupat de fizică, matematică și știință în general, ceea ce-l face deosebit de ceilalți confrați. După cum deducem, ideea celor trei magi era deja în uz când Beda scrie. Chiar și numele lor par a fi deja uzitate, poate chiar semnificația darurilor fiecăruia. În cultura română, magii și-au găsit locul binemeritat în povestirile și poeziile de sărbători. Deși fără nici un suport canonic (noutestamental), această interpretare durează de secole, ba chiar se nuanțează de la o epocă la alta. Tradiția creștină nu s-a mulțumit cu prezentarea sumară a Evangheliei, ci a născocit identități și interpretări dintre cele mai interesante.
De atunci încoace, arta – în special pictura – a preluat cu entuziasm întreaga temă. Frescele secolului XIV ni-l prezintă pe Balthazar drept un mag de culoare, după ce în prealabil fusese din ce în ce mai brunet, apoi a fost considerat maur. Tabloul lui Dürer – Închinarea magilor – consacră definitiv ideea unui mag negru alături de ceilați doi albi. Iată o multiculturalitate interesantă, prinsă în arta renascentistă dar continuată cu succes și în secolele următoare. Felul în care magii au fost receptați arată, indirect, o anumită atitudine față de umanitate.
Dar, pentru a încheia așa cum se cuvine, să revenim la atitudinea bilbică față de magi. Textul din Matei nu ne oferă nici un amănunt despre identitatea, numele și particularitățile acestor personaje. Tot ce contează este împrejurarea găsirii Pruncului. Ni se oferă doar acele detalii care au legătură cu Domnul Hristos. Vă voi lăsa în compania a trei mari gânditori creștini, care vor creiona pentru noi întreg tabloul.
Ce i-a făcut pe magi să I se închine? Fecioara nu era cu vază, nici casa nu era strălucită și nici altceva din cele văzute nu erau în stare să trezească uimirea și să atragă privirile. (…) Ceea ce i-a făcut să plece din țara lor și să facă un drum atât de lung, anume: steaua și lumina pusă de Dumnezeu în sufletul lor; ele i-au călăuzit treptat spre o cunoaștere mai desăvârșită a lucrurilor. (…) De aceea nu i-a smintit nimic din cele văzute, ci I s-au închinat și I-au adus daruri.
(Ioan Gură de Aur)
Magii trebuie să ne arate ceva însemnat prin întoarcerea pe altă cale în țara lor. Patria noastră este Raiul. Venind să-L cunoaștem pe Hristos, ne este închisă calea mândriei, neascultării și a pagubelor din lumea văzută, gustarea fructului oprit și pe calea de întoarcere noi trebuie să urmăm calea lacrimilor și ascultării, lepădarea de ceea ce este văzut și înfrânarea de la poftele trupești.
(Grigorie Teologul)
După vitele care înfățișau firea pământească, după ciobanii care înfățișeau norodul, această de-a treia putere – înțelepciunea – îngenunchia în fața ieslei din Betleem. Străvechiul cin preoțesc al Răsăritului pleacă fruntea în fața noului Domn, care-Și va trimite vestitorii către Apus; învățații îngenunche în fața Celui care va robi învățătura vorbelor și a numerelor noii învățături a iubirii. Magii la Betleem înseamnă vechile teologii care recunosc desăvârșita revelație; știința care ce se umilește în fața nevinovăției; bogăția care se culcă la picioarele sărăciei.
(Giovanni Papini)
Chiar imi place foarte mult articolul, m-am abonat aici!
Mă bucur să aud asta.