
Când aveți să vă apropiați de această înfricoșătoare și dumnezeiască Masă și de Sfânta Împărtășanie, faceți aceasta cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu post și cu rugăciune. Nu faceți zgomot, nu tropăiți din picioare, nu împingeți pe cei de lângă voi. Căci e cea mai mare nebunie și dispreț, nu din acela de neluat în seamă.
De aceea și aduce peste cei care fac asta osândă și pedeapsă. Gândește-te, omule, de ce jertfă ai să te atingi și de ce masă ai să te apropii! Adu-ți aminte că, dacă ești pământ și cenușă, te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la ospăț, cu frică vă așezați la masă și mâncați din bucatele puse înainte cu sfială și cu liniște, dar, când Dumnezeu vă cheamă la masa Lui, când Îl pune înaintea voastră spre mâncare pe Fiul Lui, când stau de față cu frică și cutremur Puterile îngerești, când Heruvimii își acoperă fețele, iar Serafimii strigă plini de cutremurare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul!”, tu, spune-mi, te rog, tu strigi și faci zgomot la ospăț duhovnicesc? Nu știi oare că sufletul trebuie să fie plin de liniște în acel timp? De liniște multă și de pace e nevoie atunci, nu de zgomot, de mânie și de tulburare. Acestea fac necurat sufletul care se apropie de Sfintele Taine. Ce iertare mai putem avea noi dacă după atâtea păcate nu ne curățim de aceste patimi nici când ne apropiem de Sfânta Împărtășanie? Este oare ceva mai de preț decât Sfintele Taine care ne stau în față? Atunci ce ne tulbură ca să ne grăbim? Ce ne tulbură ca să părăsim pe cele duhovnicești și să alergăm la cele trupești?
Vă rog și mă cuceresc vouă să nu pornim urgia lui Dumnezeu asupra noastră. Sfintele Taine din fața noastră sunt leac mântuitor al rănilor noastre, sunt bogăție neîmpuținată, pricinuitoare a Împărăției cerurilor. Să ne cutremurăm când ne apropiem, să mulțumim, să cădem cu fața la pământ, mărturisindu-ne păcatele noastre, să vărsăm lacrimi, bocind răutățile noastre, să înălțăm lui Dumnezeu rugăciuni stăruitoare. Și așa, curățați, să ne apropiem în liniște și cu rânduiala cuvenită, ca unii ce ne înfățișăm Împăratului cerurilor. Iar când primim Jertfa cea fără de prihană și sfântă, să o sărutăm cu ochii, să o îmbrățișăm, să ne încălzim sufletul nostru, ca să nu venim la biserică spre judecată sau spre osândă, ci spre înțelepțirea sufletului, spre dragoste, spre virtute, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre pace trainică, spre pricina a nenumărate bunătăți, ca să ne sfințim și pe noi înșine și să-l zidim și pe aproapele. Acestea vi le spun mereu și nu voi înceta să vi le spun. Căci ce folos avem să alergăm în zadar și degeaba la biserică, dar să nu învățăm nimic din cele de folos? Și ce câștig, dacă totdeauna v-aș vorbi ca să vă fac plăcere? Scurt este timpul de pe pământ, iubiților! Să ne trezim, să priveghem, să punem rânduială în noi înșine, să arătăm toată râvna cea adevărată față de toți, să fim evlavioși în toate. De trebuie s ascultăm dumnezeiești cuvinte, de trebuie să ne rugăm, de trebuie să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, de trebuie să facem orice altceva, să le facem cu frică și cutremur, ca nu cumva prin trândăvia noastră să atragem blestem asupră-ne… Zgomotul și strigătul sunt o ocară adusă Jertfei ce stă înainte. Iar apropierea de Dumnezeu plin fiind de întinăciune este cel mai groaznic dispreț…
Așadar, să nu mâniem pe Dumnezeu în loc să-L împăcăm; dimpotrivă, arătând toată silința, toată podoaba și netulburarea sufletului, să ne apropiem de Sfintele Taine cu rugăciune și cu inima zdrobită, ca și prin acestea, îmblânzind pe Stăpânul nostru Iisus Hristos, să putem avea parte de bunătățile făgăduite nouă, cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună și Sfântului Duh, fie-I slava, puterea, cinstea acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Cuvântare la ziua Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puțini ani înainte de către unii care au venit din Apus și au vestit-o, de Sfântul Ioan Gură de Aur, PSB 14, serie nouă, pp. 47-48)