Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. (Mat. 4.19)
Isus nu e un singuratic. Nu se rezumă la o viață impecabilă pe care s-o așeze într-un nimb strălucitor. Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat pentru a fi printre oameni. I-a iubit cum nimeni n-a făcut-o; I-a iubit cunoscându-i. Cu cât cunoști mai bine o persoană cu atât exercițiul iubirii devine mai solicitant. Cu Isus lucrurile stau exact invers. Oamenii sunt ținta Lui supremă, iar ucenicii preaiubiți calea prin care ajunge la ei. Chemarea Lui arată spre o finalitate salvatoare. „Veniți după Mine” devine temelia pentru „vă voi face pescari de oameni”. Există o relație aici, o relație obligatorie și suficientă. Adeziunea are prețul ei, dar și binecuvântarea ei nemăsurată. Iar dacă iubirea este râul vieții prin lume (vorba lui Henry Ward Beecher), atunci mesagerii acestei iubiri sunt cei care primesc sfânta chemare. Nici măcar Isus, Mântuitorul lumii, nu le face pe toate în mod exclusiv. Se înconjoară de pescarii Galileii pentru a-i face pescarii lumii. A-L urma nu este o cale de autoperfecționare, ci o cale spre sufletele altor oameni. El ne cheamă pentru a ne trimite, iar trimiterea Lui este inedită.
Suntem împliniți cu adevărat numai atunci când căutăm să îmbogățim viețile celorlalți – ne avertizează Gary Chapman. Or tocmai asta dorește Isus pentru noi. Itinerarul vieții noastre spirituale începe cu urmarea Lui și se termină cu căutarea celor pierduți. În fiecare zi avem o nouă șansă, în fiecare zi ne putem avânta pe marea lumii acesteia încercând salvarea semenilor noștri. Abia atunci relația noastră cu Domnul începe să lucreze, abia atunci luminăm. Planul Său ne transcede, ne împinge dincolo de propriile limite și ne formează.
Ucenicii au învățat această lecție în câțiva ani, dar au învățat-o. În fiecare zi înțelegeau mai mult, în fiecare zi căutau mai aprig. Lăsând în urmă viața veche și preocupările ieftine, ei se împărtășeau din marele plan al lui Dumnezeu. Alături de Isus, pașii lor deveneau tot mai siguri, năzuințele tot mai purificate. Pescarii temători de ieri, deveneau pescarii temerari de azi. Scopurile mărunte ale vieții trebuiau topite în cuptorul noii viziuni. Câștigul material trebuia convertit într-un câștig spiritual. Mesajul mântuirii prin Hristos trebuia să devină prioritatea lor numărul unu.
Datele problemei au rămas în vigoare și azi. Dacă Biserica trebuie să le ofere oamenilor ceea ce nu pot găsi în altă parte – cum ne spune Rick Warren – înseamnă că nu-i de glumit. Suntem responsabili deopotrivă pentru cum Îl căutăm pe El și pentru cum îi căutăm pe oameni. Ne relaționăm cu Isus, dar ne relaționăm și cu oamenii.
„Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” Aceeași chemare ne sfredelește și azi inimile. Isus nu pescuiește în locul nostru, ci doar ne trimite cu autoritate. Prin noi vrea S-o facă El, deși niciodată nu vom putea înțelege de ce. Ne vom ridica însă la înălțimea acestei chemări? Vom reuși acea desprindere care ne leagă de Isus în mod indestructibil? Pentru a fi ceva, trebuie să te facă El; pentru a te face, trebuie să vii. Din păcate majoritatea contemporanilor Săi n-au venit, nu L-au cunoscut. Au respins chemarea pentru că n-o înțelegeau și n-au înțeles-o pentru că o respingeau sistematic.
Ce-am putea spune, așadar?! Urmează-ți visul sau mai bine zis fă parte din mărețul vis al lui Isus. Nu e un vis fantezist, e strategia pe care Dumnezeu o folosește de veacuri. Fii parte dintr-un proiect mai mare decât tine, dar care te poate copleși pentru totdeauna.