Într-o zi de vară din 1827, Joseph-Nicephore Niepce, fost ofiter în armata franceza, facea experimente folosind o tehnica numită heliografie. Este vorba de un aparat – heliograful – care reproducea, prin copiere, desenele executate pe hârtie de calc. Acest lucru era posibil cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac.
Punându-și rudimentarul aparat de fotografiat pe marginea ferestrei, l-a orientat astfel încât lentila să proiecteze o imagine pe o placă de cositor acoperită cu un strat de bitum fotosensibil. După vreo 8 ore, imaginea – un par aflat între acoperișul unui hambar și un porumbar – s-a format pe placă. Această poză simplă este cea mai veche fotografie cunoscută.
Nu știu pe cine ar atrage o asemenea fotografie. Dar, când te gândești că ea este cea mai veche dintre câte ne-au parvenit, ea capătă o altă valoare. Performanța la care s-a ajuns în arta fotografică este fabuloasă. Și totuși, n-ar trebui să uităm începuturile. Rudimentare și neclare, aceste începuturi au fost premisele evoluțiilor ulterioare. Merită, așadar, să contemplăm această fotografie. În spatele imaginii putem citi strădania îndelungă a omului de a-și imortaliza prezentul.