Biblia e plină de tați. Societatea patriarhală a acelor timpuri nu a îngăduit personajelor feminine să iasă în evidență. Cu toate acestea, descoperim și câteva mame, chiar dacă nu întotdeauna pomenirea lor este de bun augur. Faptul și mai interesant e contextul în care apar: întotdeauna în raport cu proprii copii. Printre ele, iat-o și pe mama fiilor lui Zebedei. Personaj inedit prin postura și doleanța sa, această mamă se altcătuiește o categorie de sine stătătoare în materialul Noului Testament. La un moment dat, ea îi cere Domnului ca fiii ei să stea la stânga și la dreapta Lui când va veni în Împărăția Sa.
Pretenția maternă trădează câteva lucruri. În primul rând, deducem că femeia se afla în cercul lui Isus. E greu să ne-o imaginăm drept o musafiră, atâta timp cât își permite o astfel de propunere. În al doilea rând, prinsese anumite note escatologice din discursul Mântuitorului. Marea temă a Împărăției nu-i era străină, femeia crezând într-o (re)așezare iminentă a lucrurilor. În al treilea rând, această mamă avea convingeri extrem de pozitive în ceea ce-i privea pe fiii ei. Nicio clipă nu s-a îndoit de faptul că nu s-ar califica pentru un asemenea privilegiu. Îi vedea potriviți, cei mai potriviți. În fine, realitatea Împărăției era gândită într-un mod cât se poate de omenesc. Femeia se străduia ca ai ei să fie cei mai mari, în vreme ce Isus se străduia ca ai Lui să fie cei mai mici.
Enumerarea de mai sus confirmă o aspirație legitimă. Desigur, o aspirație omenească, prin care cerescul se pierde printre accesorii, dar una extrem de pragmatică. Psihologia unei mame (mai ales a unei mame de băiat!) este calată pe o astfel de interpretare a lucrurilor. Dacă părinții trăiesc (oarecum) prin realizările copiilor, dacă se proiectează în statutul lor și se agață în felul acesta de viitor, atunci mama fiilor lui Zebedei a fost orientată. Ea înțelege un lucru pe care contemporanii noștri îl practică deja cu ochii închiși: viitorul nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Trebuie să fii cât de cât previzibil. Și iată cum, prin raționamente ingenioase, legile Împărăției lui Dumnezeu sunt adaptate până la anulare. Mințile noastre mărginite au obiceiul să deturneze sensuri pe care nu le înțeleg, în loc să se lase copleșite. Din acest punct de vedere – de sus, să zicem – această mamă face dovada unei inadaptări. Precum mulți din vremea ei, a înțeles mult prea prozaic dimensiunea Împărăției. Mesianismul lui Isus l-a ajustat situației prezente, ignorând adevărata lui dimensiune.
Răspunsul Domnului clarifică lucrurile. Fiind deja în perioada premergătoare Patimilor, El se folosește de ocazie pentru a-Și prezice finalul. Era ultimul lucru pe care doreau să-l audă ucenicii, cu atât mai mult această mamă vizionară. Ni se prezintă adevărata ierarhie în Împărăție, radical diferită de cea a lumii. Fiii ei erau, prin însăși relația cu Isus, parte din marele plan. Nu trebuiau decât să rămână constanți și disponibili. La fel ca noi, oricare dintre noi. Dorințele noastre ne trădează adesea limitărilor; să trecem dar dincolo de ele. În loc să ne imaginăm lucrurile, am face bine să fim atenți la felul cum Dumnezeu își descoperă voia printre noi.