
În lumina a ceea ce am învățat în urma unui efort îndelungat, cred că morfogeneza culturală a Occidentului poate fi structurată, în ciuda întregii sale complexități, în cinci evenimente esențiale:
- Inventarea Cetății, a libertății subordonate legii, a științei și a școlii realizată de greci;
- Inventarea dreptului, a proprietății private, a „persoanei” și a umanismului realizată de romani;
- Revoluția etică și escatologică a Bibliei: caritatea transcenzând justiția, punerea în tensiune escatologică a unui timp linear, timpul Istoriei;
- „Revoluția papală” din secolele XI-XIII, care a ales să utilizeze rațiunea umană sub cele două înfățișări, a științei grecești și a dreptului roman, pentru a înscrie în istorie etica și escatologia biblice, realizând astfel, prima sinteză veritabilă între „Atena”, „Roma” și „Ierusalim”;
- Promovarea democrației liberale, înfăptuită de ceea ce s-a cuvenit să se numească marile revoluții democratice (Olanda, Anglia, Statele Unite, Franța, apoi, într-o formă sau alta, toate celelalte țări ale Europei Occidentale). Pluralismul este mai eficient decât orice orânduire naturală sau artificială, în cele trei domenii: al științei, al politicii și al economiei; acest ultim eveniment îi conferă Occidentului o putre de dezvoltare fără precedent, care i-a permis să dea naștere modernității.
(Din Ce este Occidentul?, de Philippe Nemo, trad. Adrian Ciubotaru, Cartier, Chișinău, 2008, pp. 7-8)