Sintagma „inteligenţă emoţională” a fost folosită pentru prima dată în 1990 de psihologii Peter Salovey de la Harvard University şi John Mayer de la University of New Hampshire. A fost folosită pentru a descrie trăsăturile emoţionale care par să fie importante pentru a avea succes. Printre acestea se numără:
• empatia;
• exprimarea şi înţelegerea sentimentelor;
• controlarea temperamentului;
• independenţa;
• adaptabilitatea;
• capacitatea de a se face plăcut;
• rezolvarea problemelor interpersonale;
• perseverenţa;
• atitudinea prietenoasă;
• amabilitatea;
• respectul.
Bestsellerul lui Daniel Goleman din 1995 Inteligenţa emoţională a făcut cunoscut acest concept de către publicul larg, plasîndu-l pe coperta revistei Time şi transformîndu-l în subiect de discuţie atît în sălile de clasă, cît şi în cele de şedinţe. Implicaţiile şi semnificaţia inteligenţei emoţionale au ajuns pînă la Casa Albă. „Vă spun că e o carte grozavă această Inteligenţă emoţională”, le-a spus preşedintele Clinton reporterilor aflaţi la librăria Tattered Cover din Denver, Colorado, unde a intrat în timpul campaniei sale. Este o carte foarte interesantă. Mie îmi place mult. Hillary mi-a făcut-o cadou”.
Agitaţia stîrnită de conceptul de inteligenţă emoţională începe cu implicaţiile sale asupra creşterii şi educării copiilor; cu toate acestea, se extinde şi asupra importanţei sale la locul de muncă şi, practic, în toate relaţiile şi acţiunile oamenilor. Studiile arată că aceleaşi abilităţi EQ care îl fac pe copilul dumneavoastră să fie perceput de profesor drept silitor sau să fie plăcut de prietenii lui pe terenul de joacă îl vor ajuta peste 20 de ani la locul de muncă sau în căsnicie.
(Fragment din volumul Inteligenta emotionala a copiilor, de Lawrence E. Shapiro)