Nu ne cunoaștem personal. Blogosfera însă are rolul ei. Îți aduce în preajmă oameni pe care de altfel nu i-ai fi întâlnit (poate). Așa s-a întâmplat și cu Vasile Tomoiagă. De câteva ori am auzit vorbindu-se despre el și întotdeauna apreciativ. Nu mă îndoiesc, prin urmare, de calitatea umană a lui și nici de responsabilitatea deciziilor pe care le ia.
De pe aceste poziții pot să discut despre (re)întoarcerea sa în sânul Bisericii Ortodoxe. În ultimele zile, o anume parte a blogosferei s-a încins grozav. Pe lângă puținele atitudini neutre și de bun simț, observ o avalanșă de partizanisme. D-l Tomoiagă este prins între două tipuri de comentarii, în spatele cărora se află oameni îndârjiți. Această menghină virtuală scoate la iveală pe de o parte anatemele unora (neoprotestanții) și adulațiile altora (ortodocșii). Primii se fac vinovați de o judecată a semenului ce depășește orice limită scripturală și etică. Ceilalți dau dovadă de un confesionalism bolnăvicios, un soi de bun venit de care nici un om rezonabil nu ar fi (prea) încântat. Mediatic vorbind, oricine se aștepta la o asemenea încrâncenare. Creștinește vorbind, nu! Consider că decizia semenilor noștri trebuie să fie primită – în ce ne primește – cu respect și discreție. Uneori nici cel în cauză nu știe bine ce (i) s-a întâmplat, cum am putea-o ști noi?! Când e vorba de o anume adeziune confesională, ispita băgării în seamă este și mai mare. Brusc și stupid, mulți comentatori își dovedesc o gândire în alb și negru. Or, cum bine știm, lucrurile nu pot fi tranșate în felul acesta (confesional vorbind).
Îmi permit să rezum câteva îngrijorări pe care le am în dreptul d-lui Tomoiagă. Mica mea analiză se inspiră exclusiv din luările de cuvânt ale dânsului aici, în spațiul virtual. Dacă mă înșel, nu e nici o pierdere. De fapt, dacă mă îngrijorez degeaba, cu atât mai bine. Așadar,
- sper ca la baza deciziei să nu fi stat vreun incident relațional petrecut cândva în biserica baptistă din care făcea parte. Toți știm că nu e bine să ne ghidăm viața după incidente care, prin natura lor, sunt sporadice și trecătoare.
- sper că acea reinterpretare ortodoxă a pasajului despre Cina Domnului să nu fie singurul motiv al acestei alegeri. Cred că e riscant să iai o decizie cu majore implicații bizuindu-te pe un detaliu dogmatic (oricare ar fi el). În cazul în care lucrul acesta, totuși, se întâmplă, cred că este un reducționism păgubos.
- sper că e conștient de riscul la care se expune considerând Biserica Ortodoxă singura Biserică adevărată a lui Hristos. Pluralismul confesional ne obligă să mutăm discuția despre Biserica lui Hristos deasupra acestei realități. Niciuna dintre biserici nu are dreptul să-și aroge această supremație ecleziastică.
- sper că nu se va lăsa ispitit să judece pubic spațiul neoprotestant pe care l-a părăsit. Desigur, ar fi multe de spus aici. Doar că o critică venită din partea dânsului este, acum, puțin credibilă. Orice opinie de felul acesta ar fi fost mai legitimă din interior.
- sper să nu cadă într-un sacramentalism total din care, paradoxal, alții încearcă să se izbăvească. Mă refer la nota dominantă a bisericilor istorice (Ortodoxă, Greco și Romano-Catolică). Alți convertiți la ortodoxie (mă refer la nume grele din teologia protestantă) s-au păzit ca de foc de asta. Deși au îmbrățișat crezul ortodox, au fost foarte relaxați în ceea ce privește orthopraxia.
- o ultimă îngrijorare: sper ca exprimarea acestor gânduri să nu-i provoace d-lui Tomoiagă o durere în plus. Îi respect gestul și, ca de obicei, mă străduiesc să nu fac judecăți de valoare. Încercam doar să semnalez posibile excese. Repet, în cazul în care m-am înșelat, e foarte bine!
Exceptand faptul ca „reinterpretarea ortodoxă a pasajului despre Cina Domnului” nu stiu la ce se refera (deoarece nu am citit – inca – despre asta), cred ca articolul este de un bun-simt crestin demn de apreciat.
Sunt de aceeasi parere: omul trebuie lasat sa isi faca alegerile. Asa cum poate el: mai bine sau mai putin bine. Dar nu noi, oamenii, avem caderea sa judecam corectitudinea lor, caci numai Dumnezeu stie care sunt motivatiile reale si cat de puternice sunt ele. Desigur, fiecare dintre noi vrea sa creada ca alegerile sale sunt cele mai bune (si e normal sa gandim asa, caci alegem in functie de valorile si modul de a gandi proprii si avem convingerea ca ele sunt cele mai bune). Dar sa impui altora, cu forta, ideile tale, mi se pare o dovada de mare infatuare… lucru care nu are nimic de a face cu crestinismul… Iar aceasta greseala o fac mult prea multi auto-intitulati „copii ai lui Dumnezeu”. Isus ne-a dat cheia: sa ne iubim unii pe altii, asa cum ne-a iubit El. Noi, toti cei care vrem sa il urmam. El a instituit o singura biserica: A SA. Celelalte sunt omenesti. Si sa afirmam noi, oamenii, ca una este mai presus de alta… inseamna ca nu am inteles un fapt simplu: ca Biserica Lui e formata din cei care au o relatie reala cu El. Atat, fara alte delimitari.
Mulțumesc de aprecieri.
Sunt încântat să descopăr că mulți dintre cititorii mei respectă deciziile semenului.
Cele bune.
Daca Dumnezeu insusi ne respecta dreptul de a face propriile alegeri… cine suntem noi, sa ne consideram mai presus de El? 😉 Bune sau rele… sunt ale noastre; si le vom suporta consecintele, placute sau ne-, utile sau daunatoare… Doar asa putem evolua spiritual (si nu numai): invatand sa alegem, sa decidem, sa discernem…
De acord cu cele spuse.
Trebuie să învățăm și noi cândva marea lecție a ne-judecării semenului. Este biblică și de bun simț.
,,Afara din tabara la El, spre a suferi ocara Lui ,,- nu e nicidecum in Egiptul lumii sadea! asta e ,,din lac, in put,, – cum zice romanul. Insa in adevar in unele locuri din tabara a devenit lumesc si de nesuportat! poate asta l-a impins afara, in intuneric bezna. Inca e har! Inca multi se roaga pt. cel ales la suflet! Fiecare inger din Apoc.2 si 3 a primit mari fagaduinte, chiar si cei 5 de-cazuti si jalnici – DAR au primit si indemnuri sa se pocaiasca!!Daca au facut asta, ii vom intalni curand pe nori, la rapire.
Din afara taberei, salut cu caldura fiecare israelit fara viclesug, oriunde ar locui acum!
Apreciez comentariul în adevărat spirit creștinesc. Atâta vreme cât cineva încă trăiește, el are șansa unei adevărate întoarceri.
Zadarnice speranțe 🙂 După spusele lui, Tomoiaga ne-a afurisit pe toți în ziua re-primirii în BOR. 🙁
Se prea poate… însă e mai bine să sperăm.
si totusi, ca o mica observatie, in religia ortodoxa este destul de greu sa ai o relatie pe verticala (cu Dumnezeu), atat timp cat exista multi interpusi intre om si Christos, ca sa nu mai spun intre om si Dumnezeu (Singurul Mijlocitor intre om si Dumnezeu fiind Christos Domnul, neajutat de nici o Maica si de nici un sfant!!)… cam asta ar fi marea problema a relatiei pe verticala in ortodoxie…. ca sa nu mai spunem de intelegerea destul de gresita a mantuirii….. a autoritatii Bisericii asypra Cuvantului lui Dumnezeu (cum spun ei)… etc…
o mica completare…. „multi interpusi intre om si Christos” = (Maica, sfinţii, preoţii, duhovnicii, tradiţia, ritualurile)
in acelasi timp, desi, e important ce pozitie iei fata de astfel de probleme, ar trebui sa contrabalansam aceasta luare de pozitie (apriga cand trebuie) cu o pozitie data de amicul Dyo intr-un comentariu la unul din articolele sale, unde spunea cam asa: “Nu este vremea să gestionăm foc din cer, precum Ilie, nici să-i înjunghiem pe cei pierduţi. Răsplăţile la care visăm, nu se dau pentru crime sau violenţe, ci pentru umblarea în credincioşie faţă de Cristos până la capăt. Biblia ne sugerează răsplăţi pentru roade (cum ar fi oameni restauraţi şi salvaţi prin slujba Evangheliei) şi nu pentru cei al căror sânge l-am vărsat pe cale pentru apărarea doctrinelor noastre?” (comentariu pe care l-am prelucrat putin!)
si sa luam in calcul, unde trebuie si cat trebuie, si o pzoitie asemanatoare cu a fratelui Ghita Mocan
concluzie… sa invatam sa aparam adevarul si sa il sustinem plini de adevar, dar si de har! (caci judecata o va rosti Domnul, in final!)… adevaruri care si eu trebuie sa le invat, de altfel… 🙂
Felicitari pentru abordarea echilibrata si de bun simt, dar totodata ferma si coerenta. Din pacate astfel de pozitii sunt tot mai rare, chiar si printre evanghelici!
Mulțumesc de aprecieri. Le iau drept încurajări pentru a păstra aceeași linie.
si adica cu mine nu puteti fi de acord? fiecaruia i-ati raspuns cate ceva, numai mie nu…:) („forta unui detaliu”!!!)
Sa inteleg ca imi purtati raca? 🙂
nu ma faceti sa cred altceva! 🙂
Sunt de acord și cu tine. Doar că tu mi-ai scris mai multe comment-uri decât sunt eu în stare să răspund. Mereu mai ai ceva de adăugat. Ceea ce nu-i rău…
Totuși, revizuiește-ți vocabularul. Nu lua nimic în mod personal… nu e cazul. Relația noastră este cel mult de simpatie și se rezumă la subiectele/dezbaterile ce ne aduc împreună. Pentru a-ți păstra accesul (ca și comentator) la acest site te rog să nu se mai repete. Sper că vei înțelege!
În rest, numai de bine, într-o relație cordială (nicidecum personală).
Foarte bine a facut. In final se mai trezesc multi.
Oricum mediul evanghelic este prea imatur si superficial. Lipsa totala de valoare si profesionalism.
Respect punctul dvs. de vedere. Doar că, în ultimă instanță, cel în cauză știe dacă a făcut sau nu bine…
Cu bine!
Asa am facut si eu, si nu regret nici o clipa.
Lasa ca e profesionist mediul ortodox… cel plin de formalism si interpusi inntre om si Dumnezeu… sa nu mai zic de jugul banesc pus pe oamenii cuprinsi de necaz (inmormantari, in special!)… sa nu ma spun ca se ofera „mantuire” contra cost…. ca pe vremea lui Luther, cand cu vinderea indulgentelor!
Sa fim onesti! Sa ne abtinem sa facem declaratii gratuite!