Cazul Năstase: povestea completă?

Acum că s-a închis cercul, putem să ne întrebăm pe bună dreptate: Ce a câștigat Adrian Năstase din toată mascarada ultimelor zile? Asta în caz că ar fi dorit să câștige ceva, iar actul suicidal n-a fost un eveniment pur irațional. Dar, personal, eu cred că a urmărit un câștig indirect din fiecare gest mai mult sau mai puțin controlat. Voi încerca să fiu sistematic, succint și direct.

1. Sub aspect EXISTENȚIAL, d-l Năstase a dat dovadă de slăbiciunea maximă. Cine pune mâna pe trăgaci (dacă într-adevăr a pus!) și încearcă să-și curme zilele nu este puternic, ci primejdios de slab. O atare situație trebuie pusă în contrast cu megalomania năstasiană proliferată de-a lungul anilor. N-a fost singurul, dar a fost dintre cei mai opulenți cu putință. Disperarea s-a rostogolit la vale, asemeni bulgărelui de zăpadă, atingând în momentul critic faza cea mai intensă.

2. Sub aspect SOCIAL am asistat la o retragere bruscă și sfidătoare. Nu mă refer doar la gestul suicidal (care prin definiție te scoate din rândul celor mulți), ci la baricadarea în casă, apoi în spital, a inculpatului. Hârtia pe care medicii au semnat-o (ticluită de familie), cum că nu vor da detalii despre d-l Năstase mi se pare de o sfidare ieșită din comun. În fond, ce treabă au proștii, neștiutorii sau opozanții cu atari informații. Familia Năstase – lovită fără îndoială de o grea încercare – s-a ghetoizat în mod deplin.

3. Sub aspect POLITIC d-l Năstase ne-a arătat că orice este posibil. Pe când de lăudabil acțiunea Înaltei Curți, pe atât de lamentabilă cârdășia anumitor politicieni. Telefonul secret dat ministrului de interne mi se pare mizeria cea mai mare, urmată apoi de perindarea mai mult sau mai puțin vizibilă a altor corifei pesediști. O solidaritate suspectă, o nouă ocazie pentru a-și reinventa argumente, o întețire a războiului politic. Convingerile politice al anumitor medici curanți, lungile și secretele discuții cu cei din preajma inculpatului devenit pacient, toate ne-au dovedit că mârlănia și grobianismul n-au murit.

În concluzie, cazul Năstase continuă să aibe reverberații de tot felul. Doar faptele s-au consumat, analiza lor e abia în toi. Se răspunde la întrebări și se inventează întrebări în același timp. Se ticluiesc scenarii și se oferă rezoluții. De fapt, jenanta poveste are doar un singur epilog: omul fără Dumnezeu nu poate sta drept nici măcar în fața propriei vinovății, încercând să-și folosească toate pârghiile neconvenționale pentru a ieși din impas. Orgoliul năstasian este pardigmatic pentru o întreagă clasă politică, subjugată de propria avariție și infatuare. Spectacolul gratuit oferit de câteva zile încoace nu face decât să ne dea măsura. Suntem experți în balcanisme ieftine și cu final incert; iar Adrian Năstase nu e decât unul dintre campioni.