Și așa cum în teatre vedem fiarele devorând pe unele și fiind ucise de altele, la fel Absalom, care s-a răzvrătit împotriva lui David, a fost ucis de Ioab. Și de un copac înalt a fost spânzurat cel ce s-a înălțat împotriva tatălui. A fost reținut de copac pentru că ramura a luptat împotriva rădăcinii, ramura de ramură a fost legată, ruptă fiind de părinteasca voință; de cap a fost ținut cel ce capul tatălui ce l-a născut a voit să-l doboare. Și a rămas atârnat de copac, ca un fruct stricat, cel ce a voit a tăia pe lucrătorul ființei lui, și a fost străpuns cu săgeata în inimă, acolo unde a și cugetat uciderea. Și s-a văzut atunci priveliște străină. Gonit fiind de măgar, de pletele părului a fost ținut de către pletele copacului. Pleata copacului a ținut de pleată pe tiran; acolo l-a lovit unde se străduia să poarte coroana părintească. Și Absalom a fost văzut spânzurat între cer și pământ. Cerul nu l-a primit. Căci dacă pe cel dintâi răzvrătit, diavolul, l-a aruncat afară, cu dar îl va primi pe un al doilea răzvrătit? Pământul se scârbea și el de dânsul, nesuferind să se spurce de pașii ucigașului de părinte. Căci dacă odinioară a înghițit pe Datan care s-a răzvrătit împotriva lui Moise și dacă și-a deschis gura împotriva celui ce gura și-a deschis pentru a vorbi de rău, cum avea să suporte picioarele care au alergat împotriva părintelui? Pe când stătea atârnat de copacul înalt, a venit la el Ioab, căpetenia oștirilor și a înfipt trei săgeți în inia celui fără de inimă, rănindu-l acolo unde era teaca fărădelegii.
(Din Omilii la Psalmi, de Sfântul Ioan Gură de Aur, Doxologia, Iași, 2017, pp. 22-23)