S-a născut în 1485. A fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. Pe când avea doar trei anișori, părinții ei – potrivit cutumelor vremii – i-au arnanjat căsătoria cu fiul lui Henric al VII-lea, pe nume Arthur. Pe atunci viitorul soț al Caterinei avea… doi ani.
Vine și ziua nunții: 14 noiembrie 1501. Catedrala Sf. Paul din Londra era neîncăpătoare. Afară mulțimi de oameni fluturându-și frenetic mâinile și aclamând cuplul princiar. Dar chiar și ziua nunții trece… iar la numai șase luni de conviețuire împreună cei doi se îmbolnăvesc. Deznodământul? Arthur moare la 2 aprilie 1502, iar Caterina rămâne văduvă la numai 16 ani.
În 1509 se recăsatorește, de data aceasta cu Henric, ducele de Yor, devenit mai târziu regele Henric al VIII-lea. Naște apoi șase copii, dar numai unul supraviețuiește. Spre nemulțumirea tatălui, doar o fată rămâne în viață: Maria I. Henric își dorea tot mai tare un moștenitor, iar băiatul nu se mai năștea. Așa se face că îi cere papei să accepte divorțul de Caterina pentru a se putea căsători cu altcineva. Cererea sa așteaptă în sertarul papei câțiva ani. Și cum regii nu prea au răbdare, în 1531 se rupe de Roma, proclamându-se Conducător suprem al Bisericii și clerului din Anglia, în felul acesta născându-se anglicanismul.
Cu acea ocazie, regele divorțează. O alungă pe Caterina de la palat pentru vinovăția de a nu fi putut da naștere unui băiat (!). Anularea căsătoriei a fost anunțată de arhiepiscopul Thomas Cranmer (în 1533), iar la câteva zile după eveniment regele se recăsătorește cu Ann Boleyn.
Caterinei i s-a interzis cu desăvârșire să mai apară la Curte. Un exil regal, dar dureros. Se va stinge în singurătate la 7 ianuarie 1536. Singurul titlu recunoscut a fost de Prințesă văduvă de Wales.
Tulburător destin. Câtă suferință într-o viață scurtă. Două căsătorii eșuate, una mai lamentabil decât alta. Singurătate și respingere, iată paradigmele vieții Caterinei. Cred că este una dintre cele mai interesante femei din istorie. Un dramatism aparte marchează această biografie.
Uneori ne plângem din lucruri de nimic. Când vedem însă și alte exemple ne mai domolim. Înțelegem că alții au pățit chiar mai rău decât noi. Merită să nădăjduim în continuare. Dumnezeu rămâne credincios.