Semnalez, mai ales pentru cei intersaÈ›i de dogmatică, volumul Elenic È™i creÈ™tin în viaÈ›a spirituală a BizanÈ›ului timpuriu (Nemira, BucureÈ™ti, 2011). Autorul este bizantinologul Endre v. Ivánka (1902-1974), o notorietate în spaÈ›iul germanic È™i vest-european. Provine dintr-o familie mixtă austro-ungară, pe linie maternă coborând din marea aristocraÈ›ie austriacă (vezi înrudirea cu poetul Richard von Schaukel), iar pe linie paternă din cea maghiară. ObÈ›ine doctoratul în filozofie (cu o teză despre gândirea lui Aristotel) la Viena în anul 1926, iar apoi predă la Universitatea din Budapesta (între 1938-1941) È™i (sic!) la Universitatea din Cluj (între 1941-1944). ÃŽÈ™i încheie ilustra activitate academică predând succesiv la universitățile din Viena È™i apoi Graz. Toate scrierile sale publicate în volum (el prefera să publice în jurnale) sunt dedicatei istoriei, filozofiei È™i teologiei bizantine. Ele reprezintă – în opinia specialiÈ™tilor – texte clasice È™i de neînlocuit în respectivul domeniu.
Filozofia È™i teologia BizanÈ›ului timpuriu a fost subiectul multor analize autohtone È™i nu numai. Dată fiind situaÈ›ia în care ne aflăm – istorică È™i confesional-majoritară – suntem predispuÈ™i oarecum la o astfel de abordare. CivilizaÈ›ia zbuciumată È™i totodată luxuriantă a BizanÈ›ului suscită È™i azi pasiuni. Legătura nemijlocită cu cultura greacă este iarăși discutată în fel È™i chip. De-a lungul secolelor, dogmaticieni de diferite orientări confesionale au privit lucrurile într-o varietate de feluri. De la viziunea unei aserviri totale gândirii greÈ™eÈ™ti (platonice în principiu) È™i până la viziunea neatârnării teologiei de elemente filosofice, există o serie întreagă de abordări intermediare.
Autorul cărții de față pleacă însă de la un principiu esențial al filosofării grecești. Pe acest enunț (preluat din Plotin) el își clădește apoi întreaga dezbatere. Astfel, gândirea greacă a încercat să răspundă la următoarea întrebare: Cum a fost posibil ca din UNUL, dacă este așa cum noi spunem că este, să vină la existență multiplul, diada sau un alt număr și nu a rămas în sine nemișcat, ci din el a izvorât multiplicitatea lucrurilor? În jurul acestei teme se dispută întreaga teologie a primelor secole, marcată în mod normativ de conciliile ecumenice.
Sunt aduse în discuÈ›ie în următoarea ordine arianismul, origenismul, capadocienii, nestorianismul, monofizismul, origenismul secund, iconoclasmul iar apoi totul se încheie cu o retrospectivă necesară. Pentru a nu ne lungi prea mult, voi incerca să prezint în sinteză concluziile la care ajunge cercetătorul german. Prima miÈ™care ar fi gândirea creÈ™tină anterioară secolului III, când ideile teologice sunt limitate la cercul unor oameni (părinÈ›i apostolici, apologeÈ›i) care erau foarte familiarizaÈ›i cu miteriile greceÈ™ti È™i elementele de mitologie gnostică. Ei încercau să separe – cu mai mult sau mai puÈ›in succes – elementele inofensive ale filosofiei antice de proaspăta teologie creÈ™tină. A doua miÈ™care se declanÈ™ează după secolul III, când – prin câțiva reprezentanÈ›i proemninÈ›i È™i prin câteva cercuri culturale favorizate – creÈ™tinismul coboară la mase. Aici nevoia de clarificare dogmatică se acutizează, mai cu seamă că aceÈ™ti corifei ai gândirii teologice erau ei înÈ™iÈ™i împărÈ›iÈ›i. Pe ansamblu, seminÈ›ele elenismului se pot observa în mai toate domeniile teologiei ce tocmai se năștea. RecunoaÈ™terea acestei influenÈ›e (elenistice) era deja un pas înainte, mai ales când se explica necesitatea ei. Fără limba greacă È™i întregul ei polisemantism doctrinele creÈ™tine ar fi fost greu de exprimat.
Desigur că o lectură integrală a cărții edifică în definitiv. Atrag însă atenția că autorul este în acord cu atitudinea Părinților Bisericii (în special cu capadocienii) și o consideră istoricește inevitabilă. Lectura te convinge că ar fi fost imposibil să fie altfel, iar matca elenistică a gândirii creștine a fost de neînlocuit. Până și epistolele Noului Testament sunt scrise în limba greacă, iar apostolii înșiși (în special Pavel) vor prelua anumite cuvinte pentru a le da o conotație eminamente creștină. Cum ar fi fost posibil ca mai târziu (la secole distanță), lucrurile să fi apucat pe un alt drum?! Și dacă ar fi apucat totuși, care ar fi fost drumul acela?! Dacă substratul cultural al Imperiului Roman era puternicul filon grecesc, atunci altă variantă aproape nu exista. În fine, deși o carte aridă pentru cei mai puțin familiarizați, cred că lucrarea de față merită atenția noastră. E de citit și de reflectat, chiar dacă în continuare discuția asupra subiectului este destul de polarizată.
Oare problema trihotomismului nu isi are originea la Platon?
Chiar putem vorbi despre suflet, duh si suflet in termenii gandirii iudaice si nu a celei grecesti?
La fel si problema nemuririi sufletului, tot de la Platon ni se trage.
Ai atins câteva dintre chestiunile centrale. Da, toate doctrinele amintite de tine sunt de sorginte platonică, de aici veÈ™nica dilemă. TotuÈ™i, întreb, am putea să facem abstracÈ›ie de ele doar pentru că au similitidini cu platonismul?! Probabil că nu. Noi analizăm post-factum, aÈ™a că analiza noastră e destul de limitată. Dar, privind în urmă, mi-e aproape imposibil să-mi imaginez ca dogmatica să se fi născut altfel decât în matca ei grecească. Desigur… sunt deschis oricărei polemici…
Nu putem sa facem abstractie de ele datorita asemanarii lor cu platonismul, dar putem sa evitam sa trasam doctrine.
Oare nu intreaga credinta o vedem prin ochelarii culturii in care ne nastem, a culturii de baza in care a aparut credinta respectiva in cazul nostru cea iudaica si a influentelor pe care le-a suferit din partea culturii grecesti?
In acest context ne putem intreba ce este Evanghelia:
cultura iudaica+credinta in Isus Christos?
cultura iudaica+cultura elena (greceasca) + credinta in Isus Christos?
cultura iudaica+cultura elena+cultura in care ne nastem/traim+credinta in Isus Christos?
sau putem sa eliminam toate acestea si sa spune ca Evanghelia este doar credinta in Isus Christos? Nu ar fi un exercitiu cam riscant?
In ce priveste textul din 1 Tesaloniceni 5:23, unde Pavel aminteste despre suflet, duh si trup, cred ca ar fi bine sa avem in vedere contextul si pe ce cade accentul scrierii.
Pavel se adreseaza unor crestini din Tesalonic cu puternice influente grecesti. Discutii pe marginea trihotomismului, a dihotmosmului si poate si cea unitariana erau accentuata intr-un astfel de cadru. Asadar Pavel face sa cada accentul asupra pazirii, sfintirii: si le spune ceva de genul: fie ca e vorba de suflet, trup si duh, important este ca voi sa vi le paziti, ca ele sa fie fara prihana, accentul teologic nu cade astfel pe o doctrina a relatiei dintre cele 3 elemente.