Deși una dintre cele mai fascinante cărți ale Noului Testament, Epistola către Evrei crează anumite dificultăți în ceea ce privește structura. Diverși bibliști au propus diverse schițe, însă una dintre acestea rămâne (totuși) clasică. Este vorba de împărțirea cuprinsului epistolei (1.5-13.19) într-o manieră chiasmică (sub forma unei chiasme, adică în cinci secțiuni unde prima corespunde ultimei, a doua cu a patra și a treia reprezintă miezul teologic al scrierii). Această împărțire a fost propusă de biblistul francez A. Vanhoye, într-o lucrare de pionierat intitulată La structure littéraire de l’épître aux Hébreux (Descalée de Brouwer, Bruges-Paris, 1976).
După cum puteți observa, întreaga scrisoare către Evrei se concentrează asupra celor două doctrine creștine esențiale: eshatologia și eclesiologia. Acestea acoperă cea mai mare parte a textului sacru, în vreme ce jertfa lui Hristos reprezintă partea pivotală a scrierii, în jurul căreia gravitaeză întregul ansamblu.
A. ESHATOLOGIE (1.5-2.18)
B. ECLESIOLOGIE (3.1-5.10)
C. JERTFA LUI HRISTOS (5.11-10.39)
B’ ECLESIOLOGIE (11.1-12-13)
A’ ESHATOLOGIE (12.14-13.19)
(Observați cu atenție locul central a lui C (Jertfa) și simetria celorlalte două elemente dogmatic: eshatologia (A și A’) și eclesiologia (B și B’). În lumina acestei împărțiri, ideea centrală a epistolei rămâne jertfa lui Hristos, însă așezată în context escatologic și eclesiologic)