
Ocolită sau superficial studiată, cartea lui Tobit este totuși singura relatare (ce ni s-a păstrat) din exilul asirian. Aflată între cărțile necanonice (în Biblia ortodoxă) și între cele deuterocanonice (în Biblia catolică), dar absentă din Bibliile protestante și neoprotestante (deoarece acestea urmează Canonul palestinian, adică textul masoretic), lucrarea se impune lecturii pentru mai multe motive.
În primul rând, pentru că este „o fascinantă relatare populară despre o familie care a trăit în Ninive de-a lungul exilului asirian. Aceasta aduce în prim plan diferite situații, tradiții, motive și caractere într-o relatare antrenantă și, de asemenea, profundă. Cartea nu oferă informații istorice care să ne permită datarea ei exactă. Luând însă în calcul limba ei originală (aramaica) și teologia ei (suferința pe nedrept), a fost scrisă undeva între anii 250-175 î.Hr. Locul scrierii este de asemenea greu de precizat. Unele comentarii recente sugerează că ar fi fost scrisă foarte aproape, dacă nu chiar în Ierusalim… Fragmente din Tobit au fost descoperite atât în aramaică, dar și în ebraică, dar nu în greacă… Deși nu este considerată canonică pentru un larg segment al creștinătății, cartea se dovedește binevenită pentru oricine este interesat de studiul Scripturi. Mulți creștini, inclusiv unii dintre stâlpii credinței (Origen, Clement), au citit-o ca „Scriptură”. Tobit contribuie, de asemenea, la înțelegerea lumii biblice. Este singurul text pe care-l avem despre exilul asirian. Mai mult, Tobit ne oferă un tablou nuanțat al vieții cotidiene a unei familii evreiești, mai mult decât o face oricare altă carte biblică. În fine, cartea lui Tobit este o piesă prețioasă de teologie narativă. Deși expusă sub forma unei povești, aceasta poate conversa oricând, peste timp, cu formulările teologice. O asemănare între Tobit și Deuteronom sau Iov este absolut evidentă.” (Micah D. Kiel)
După cum observăm, avem aici un fel de „cod moral al unei familii evreiești” (Bartolomeu Anania). Întâmplările, dialogurile și rugăciunile protagoniștilor cărții sunt educative pentru orice familie, indiferent de etnie, religie sau epocă. După cum au subliniat exegeții, relatarea evidențiază adevăruri universale și supraculturale. Credincioșia tatălui (Tobit), ascultarea fiului (Tobie), dar și atitudinea celorlați membrii ai familiei lărgite sunt virtuți întrețesute în peisajul unei familii încercate. Lecția de fond rămâne victoria de care îi face parte Dumnezeu omului ce-L slujește și I se închină cu inimă sinceră.