Acestea sunt singurele cuvinte pe care Eva le rostește, potrivit textului biblic. Ea vede (pomul) și, în consecință, ia din el, și tot ea îi oferă bărbatului din fructul interzis. Mai mult, alături de Adam, ea aude glasul Domnului, i se deschid și ei ochii, așa cum este martora dialogului pe care soțul ei îl poartă cu Domnul Dumnezeu. Multe verbe sunt așezate în dreptul primei femei, dar de vorbit nu vorbește decât acum, o singură dată.
Părăsiseră Edenul (de fapt au fost alungați), dar viața lor continuă. Primul semn al continuității, al faptului că instituția familiei există în orice condiții, este nașterea lui Cain – primul lor copil. Deși procreația avea și pe atunci legi fiziologice, proaspăta mămică vede dincolo de ele. Știe că în spatele relației intime pe care o avea cu soțul ei se ascunde providența divină. Copilul este văzut ca un dar: „am căpătat”. Apoi, în spatele darului se ascunde grija supremă: „cu ajutorul Domnului”. Nașterea lui Cain este văzută dincolo de detaliile ei biologice, este ceva providențial. După izgonirea din Eden, apariția acestui copil era – probabil – prima mângâiere. Inima Evei este mângâiată așa cum numai Dumnezeu știe să o facă.
Ce frumoasă lecție de familie! Chiar sub efectul păcatului originar, soții pot continua să se bucure de căsnicie. Pe de altă parte, venirea pe lume a copiilor este ceva providențial. Eva reușește să-L fadă pe Dumnezeu în afara Edenului, într-o împrejurare în care mintea modernă vede doar o relație fizică între doi soți. Avem aici o problemă de perspectivă. Câtă vreme ne raportăm la Dumnezeu așa cum se cuvine, ceea ce ni se întâmplă capătă o semnificație aparte. În toate este o lecție, în fiecare detaliu avem un principiu care „se ascunde”.
Viața este o minune. În cazul omului, această minune atinge gradul ei maxim de complexitate. Nimic n-o poate egala. Părinții rămân muți de uimire dinaintea unui nounăscut, doar că cei credincioși recunosc și „complicitatea” lui Dumnezeu în întreaga poveste. Merită să trăm viața în această perspectivă. Să ne deschidem tot mai mult orizontul și să cuprindem în el actele suverane ale lui Dumnezeu. E mare lucru să știi de unde ți se trag anumite binecuvântări, să vezi mâna suverană a Domnului acolo unde alții nu văd nimic.