Bunica neconsolată

Este vorba de bunica lui Ionuț, băiețelul sfâșiat de maidanezi. Se numește Aurica Anghel și, pe lângă durerea dispariției, poartă și adevărate sentimente de culpabilizare. Ca orice nepot, Ionuț era și el lumina ochilor ei. Cineva îmi spunea că dacă știa cât e de bine să fii bunic se făcea asta înainte de a fi tată. Lacrimile acestei femei spun totul despre golul din suflet.
Dar, ca și cum n-ar fi deajuns, ea este năpădită de puternice sentimente de vină. Erau dați în grija ei pentru acea zi, ceea ce ne-o recomandă drept o bunică responsabilă. Părinții n-ar fi luat această decizie dacă n-ar fi avut încredere. Nu erau prima dată cu bunica, iar relația între cei trei (inclusiv fratele lui Ionuț) era extraordinară. Ziua fatidică însă a venit. A fost ceasul acela inevitabil, minutele acelea când – departe de ochii ei grijulii – cei doi frățiori erau hărțuiți de câini. Unul a reușit să scape, celălalt nu.
Bunica primește cu groază vestea din gura copilului ce scăpase. Se duce îngrozită spre locul dramei, unde găsește trupul neînsuflețit al lui Ionuț. Sfârtecat într-o baltă de sânge, împreună cu celălalt nepoțel, bunica asistă la cea mai cruntă scenă din viața ei.
Sigur că pot exista implicații juridice aici. Nu mă preocupă, nu le cunosc. Moralmente vorbind, această bunică nu a fost responsabilă. A-i lăsa împreună câteva zeci de minute, de vreme ce grija ei nu poate fi contestată nu mi se pare un capăt de acuzare. Probabil că un bun psiholog i-ar fi de folos în ceea ce privește autoculpabilizarea.
Până una-alta, să respectăm durerea acestei femei. Să respectăm durerea părinților și a fratelui lui Ionuț. Să respectăm durerea tuturor celor apropiați care încă-l plâng. Consolarea este pentru acești oameni un cuvânt vag și îndepărtat. Acum durerea își cântă simfonia ei, o simfonie sinistră și pulsatorie!

www.protv.ro